Votcă în campanie

Asemenea omologului său de la Kremlin, Vadimir Putin (care a recunoscut asta într-un interviu), Traian Băsescu nu e un diplomat. Asta în zilele lipsite de miză electorală. În campanie, președintele Băsescu e pur și simplu nesăbuit.

În primul rând, să clarificăm câteva lucruri importante despre Dmitri Rogozin. Vicepremierul Rusiei este din 2011 responsabil cu industria Apărării. Din 2008 până în 2011 a fost ambasadorul Rusiei la NATO. Este licențiat în economie și jurnalism și doctor în filosofie.

Expert în retorică belicoasă, funcționează ca agent provocator al Rusiei. În vizite oficiale sau pe rețelele de socializare. În octombrie 2013 a declarat că președintele Traian Băsescu urmărește să "anexeze" Republica Moldova la România. Sâmbătă, 9 mai, după ce România nu i-a permis să se întoarcă din Transnistria prin spațiul său aerian, Rogozin a spus că data viitoare va veni la bordul unui bombardier TU-160. MAE a cerut poziția oficială a Moscovei, dar numai un naiv desăvârșit își poate închipui că Rogozin "e de capul lui". Într-o administrație de rigurozitatea celei conduse de Putin, și într-un moment în care propaganda e la mare preț, nu e loc de jocuri de cuvinte pe Twitter. 

Citește și: Amenințarea lui Rogozin, în presa internațională


Președintele Traian Băsescu a reușit contraperformanța de a coborî la nivelul rolului jucat de Rogozin. "La astfel de declaraţii eu nu pot avea decît o singură reacţie. Trebuie să aflăm cîtă votcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii", a răspuns Comandantul Suprem al forțelor armate române la cele scrise de Rogozin. 

Nu știu de unde i-a venit președintelui neinspirata replică. Dacă a încercat să-l discrediteze pe Rogozin, misiunea a eșuat. 90% din populația României nu știe cine e Rogozin. Iar cei care-i cunosc profilul, n-aveau nevoie de un președinte să-i măsoare alcoolemia unui astfel de personaj. 

Repet, sunt obișnuit ca Traian Băsescu să nu cocheteze cu diplomația, dar cu această ocazie putea să-l ignore pe Rogozin. Sau să-i răspundă civilizat. Ar fi fost o mostră de responsabilitatea din partea președintelui care, de la înălțimea pupitrului cotrocenist, îndeamnă liderii politici români să-și măsoare vorbele când deschid gura pe vreun subiect tangențial cu situația din Ucraina. 

Replica lui Traian Băsescu intră în rândul dovezilor că președintele e în campanie. Când țara care împarte peste 500 de km de graniță cu România este un butoi de pulbere, președintele face comentarii politice de consum intern. După logica - să meargă la PMP voturile celor care cred că "i-a zis-o Băsescu rusului p-aia cu vodca". Și ce președinte! Cel care se vrea lider regional. Care spune despre sine că înțelege mai bine decât vecinii noștri realitățile din estul Europei. Care a făcut din moldo-centrism (termen al politologul Octavian Milewski) o direcție principală și cu sens unic de politică externă.

Citește și: Băsescu: Trebuie să aflăm câtă votcă a consumat Rogozin


În mai, anul trecut, președintele m-a surprins când a reușit să fie "the bigger man". A dat dovadă de reținere când fostul președinte al Republicii Moldova, comunistul Vladimir Voronin, a pretins că Traian Băsescu îi sună beat pe oficialii de la Chișinău. 

Cât de mare e diferența dintre Băsescu cel din mai 2013 și Băsescu cel din mai 2014? Cât o campanie electorală. Una în care președintele țării aleargă rușinos după voturi pentru protejata sa politică și partidul pe care îl conduc.

Cum răspundea Băsescu în 2013 acuzațiilor lui Voronin: "Cred că Voronin a devenit foarte furios aflând că a reuşit soluţia desemnării unui prim-ministru în Republica Moldova. Nu ascund că am avut foarte dese convorbiri cu liderii politici de la Chişinău, am avut la fel de dese convorbiri cu responsabili de Parteneriatul Estic şi de relaţiile internaţionale de la Bruxelles, am făcut toate eforturile ca procesele legate de Republica Moldova să nu se întrerupă, fie că vorbim de continuarea negocierii acordului de asociere şi acordului de liber-schimb, care sunt în negociere, între Bruxelles şi Republica Moldova", a spus Băsescu atunci.

"Deci, m-am implicat şi, atunci, sigur că domnul Voronin se supără. Eu nu mă pot supăra pe el, pentru că, pe unul ca el, nu te poţi supăra", a mai spus el.

Mai mult, Băsescu blama presa că reia declarații precum cele ale lui Voronin. "Eu mă întreb, cu câtă uşurinţă şi plăcere a preluat-o mass-media românească. Preşedintele dumneavoastră este jignit. V-a plăcut să faceţi breaking-news-uri cu jignire la adresa preşedintelui. OK. Sunt obişnuit".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel