Vezi aici ce alimente sunt nocive pe caniculă

Surprinzător, îngheţata, berea cu lămâie sau apa rece sunt unele dintre alimente care trebuie evitate pe BEREA CU LĂMÂIE

Vedeta acestei veri în materie de răcoritoare, berea cu lămâie, e tot mai puţin recomandată de nutriţionişti. Motivul, ne explică specialistul în alimentaţie, Gheorghe Mencinicopschi, este aportul mare de calorii pe care îl are: “Dacă vorbim de berea cu lămâie, nu vorbim de bere. Ci de o băutură pe bază de bere. O astfel de băutură aşa-zis răcoritoare, e calorigenă."

Pe caniculă nu sunt indicate băuturile cu multe calorii, deoarece organismul e supus unui efort şi mai mare de a-şi regla temperatura. Corpul nostru, când e încălzit, e asemenea unei camere în care sunt 40 de grade Celsius, a explicat specialistul de la Institutul de Cercetări Alimentare. "Şi, dacă mai băgaţi şi lemne pe foc ( caloriile) devine şi mai greu de răcit.

Băuturile cu aport mare de calorii sunt puternic diuretice. Îngreunează totodată şi termoreglarea corpului nostru- nu lasă temperatura organismului să rămână la 36,7 grade. Şi, atunci când e mai mică sau mai mare, procesele interne decurg din ce în ce mai greu.

Vezi și: Pepenele roşu, un beneficiu pentru sănătate

ÎNGHEŢATA

Când vine vorba de îngheţată, nu e cale de compromis. Fie că e vorba de îngheţată autentică, făcută din lactate şi ouă, fie că e doar "apă îngheţată cu E-uri", e plină de calorii. Şi pe deasupra mai e şi rece. Două rele dintr-o lovitură pentru organismul încălzit.

Dl Mencinicopschi spune că îngheţata nu ar trebui să se consume vara. Popoarele nordice, de exemplu, o consumă iarna. Iar explicaţia pare logică : "e bună în anotimpul rece pentru că e plină de calorii, iar caloriile ajută organismul să se încălzească, nu să se răcească."

APA RECE

Nici apa rece nu e recomandată pe căldură. Deoarece, ca şi în cazul îngheţatei, determină organismul să reţină căldura, contrar a ce simţim noi. Explicată ştiinţific, acţiunea în sine va fi percepută de organism drept o acţiune externă şi, în loc să facă vasodilataţie periferică (adică să transpirăm) face vasoconstricţie periferică (adică reţinem căldura în corp.) Deci efectul e contrar : ne supraîncălzim, nu ne răcorim.

Specialistul în alimentaţie este conştient că românii consideră aceste contra-recomandări ca fiind extreme. Dar sunt greşeli de alimentaţi care, fiind făcute de mult timp, par legitime. Trebuie să luăm în considerare, continuă acesta, că "noi discutam despre organismul nostru conform principiilor lui de funcţionare fiziologică.

GRĂTARUL DIN CARNE DE PORC

Vara românilor e cea de la iarbă verde, de cele mai multe ori cu carne de porc la grătar. Însă şi aceasta e inclusă în categoria alimentelor de evitat pe vreme caldă. Motivul: acelaşi aport ridicat de calorii. Carnea slabă, peştele, face bine vara. Însă fără cartofi prăjiţi, ci cu garnitură de legume la grătar. Şi nu stropite cu bere, ci "cu un lichid care hidrateaza- o apă plată, un suc natural."

ICE TEA-urile

Şi ICE-TEA-urile din comerţ reprezintă o problemă. Un ceai verde făcut acasă, puţin sau deloc îndulcit e indicat pe caniculă. Însă în magazine găsim ceai rece îmbuteliat şi cu 11 grame de zahăr. Delimitarea se va face aşadar citind eticheta. Dacă are circa 4-5 grame, se încadrează în limita recomandată.

RISCURILE

Astfel de alimente, consumate vara, aduc riscuri atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În primul rând, pentru cei care nu-şi cunosc bolile, căci mulţi nu ştiu că au probleme cardiovasculare, de exemplu. "Pe canicula vedeţi multe urgente, de la lipotimii şi stări de leşini până la moarte. Toate cauzate de deshidratare.", completează specialistul Gheorghe Mencinicopschi.

CE FACE BINE

Băutura cea mai prietenoasă cu corpul supraîncălzit este apa minerală. Iar această prietenie constă în faptul că apa minerală ne ajută să recuperăm sărurile pe care le pierdem prin transpiraţie. Sunt de asemenea recomandate lichide fără calorii, care hidratează eficient: apa plată, ceaiurile fără zahăr şi sucurile naturale. Şi, de asemenea, fructe cu multă apă. Cel mai bun: pepenele verde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel