Vernisajul expoziței „C. I. Nottara: Scena este viaţa mea!”, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București vă invită să participați la vernisajul expoziției tematice „Constantin I. Nottara: scena este viața mea!”, care va avea loc marți, 30 iulie, ora 18.00, la Palatul Suțu. Expoziția prezintă istoria unei arte, pasiunea unei bresle și devotamentul unui maestru.

Evoluţia artei la nivel național a fost influenţată de contextul istoric european, iar particularităţile teatrului românesc au decurs din necesitatea creării unei arte teatrale cu specific românesc, care să exprime problematica diversă cu care se confrunta societatea. Dezvoltându-se în asociere cu alte culturi de mare diversitate, ca cea balcanică în perioada fanariotă, când au avut loc primele reprezentaţii teatrale propriu-zise, s-a aflat apoi sub influenţa culturii occidentale pe parcursul sec. al XIX-lea. A urmat o epocă a schimbărilor de idei şi mentalităţi în interiorul societăţii, prin emanciparea naţională care s-a produs, ca urmare a evenimentelor ce s-au succedat într-un timp scurt: Unirea Principatelor Române din 1859, Războiul de Independenţă din 1877, Primul Război Mondial ce a culminat cu Marea Unire din 1918. Scriitorii, dramaturgii şi actorii talentați au reușit prin cultură, educaţie şi metode pedagogice moderne să ajungă în câteva decenii la nivelul celor occidentali, ce proveneau din şcoli teatrale cu tradiţie de secole.

Constantin I. Nottara a participat cu tot sufletul și cu toată ființa sa la dezvoltarea artei teatrale în România, astfel încât să „înalțe” jocul actoricesc de la noțiunea de „diletantantism” la cea de „profesiune”. C.I. Nottara considera că arta spectacolului este cea mai complexă dintre toate artele, pentru ca ea „naște viață”.

Împreună cu Costache Aristia, Mihail Pascaly, Matei Millo, Costache Caragiale, Iancu Brezeanu, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu şi alții, teatrul devine tribuna conştiinţei unui popor. Astfel, în vremuri de incandescenţă istorică, scriitorii inspiraţi de faptele eroice ale ostaşilor români, elogiindu-le vitejia, îşi arătă recunoştinţa, prin emoţia unor creații dramaturgice originale. Arta interpretativă a evoluat în timp, de la romantism la realism, transpunând în ritmuri specifice poporului român, sinceritatea trăirilor şi patosul stăpânit, având puternic efect asupra publicului.

Structura tematică a expoziţiei este reprezentată de aniversările anului 2019, în care se oglindesc teatrul şi personalitatea lui Constantin I. Nottara.

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la primul spectacol în limba română din fostul principat al Țării Românești. Sărbătorim de asemenea 160 de ani de la naşterea lui Constantin I. Nottara, cel ce a fost unul dintre cei mai mari actori români, director de scenă, pedagog şi militant pentru statutul actorului. Evidenţiem felul în care oamenii de teatru au celebrat Marea Unire, plecând în primul turneu oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti în Transilvania în 1919. Propunem un parcurs expozițional ce cuprinde un secol, unde obiectele de patrimoniu prezentate se remarcă prin diversitate şi încărcătură spirituală, în care fotografiile oamenilor de teatru îi înfățișează ca modele performante prin talent, disciplină şi devotament pentru societate, arată un comunicat al MMB.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel