Ungaria va realiza un film istoric despre consecințele Tratatului de la Trianon

Ungaria va realiza un film istoric despre consecințele Tratatului de la Trianon  / Sursă foto: Pixbay
Ungaria va realiza un film istoric despre consecințele Tratatului de la Trianon / Sursă foto: Pixbay

Ungaria se pregăteşte să realizeze un film istoric despre consecinţele Tratatului de la Trianon.

Pelicula în care rolurile vor fi interpretate de actori din cadrul Teatrului de Operetă din Budapesta va fi regizată de Marcell Iványi. Filmările urmează să înceapă în luna martie şi se vor încheia la începutul lunii aprilie. Este vorba despre un film muzical, care se bazează pe ideea lui Attila Dolhai şi pe muzica lui Tibor Cári. Va fi o prelucrare a unui musical de la teatrul de operată din capitala Ungariei şi care prezintă consecinţele Tratatului de la Trianon, prin ochii unor oameni obişnuiţi, scrie în comunicatul pe care realizatorii l-au transmis agenţiei ungare de presă MTI.

Filmul prezintă relaţia dintre Ibolya, o tânără din Bratislava care studiază la Budapesta, şi Miklós, unul dintre băieţii familiei Bór din Timişoara. În spatele destinului celor doi, a relaţiei şi despărţirii acestor tineri de 20 şi ceva de ani, se întrevede şi ruptura dintre diversele regiuni ale unei ţări, scrie în descrierea peliculei.

Filmul povestește despre înfrângerea Imperiului Austro-Ungar

Scenariul filmului de televiziune – care urmează să aibă o durată de 70 de minute – se bazează pe o poveste adevărată. La sfârşitul primul război mondial, Zoltán Dér (în film, Ernő Bór) era locuitor al oraşului Timişoara şi cetăţean maghiar. Filmările pentru peliculă vor avea loc în diverse locaţii din Budapesta. Întrucât Căile Ferate din Ungaria participă la realizarea filmului în calitate de coproducător, majoritatea scenelor vor fi turnate la Muzeul-Parc al Istoriei Căilor Ferate Maghiare din capitala maghiară.

Potrivit comunicatului, compozitorul Tibor Cári – care a semnat şi muzica filmului “Ruben Brandt, colecţionarul” – şi-a imaginat pentru film o muzică atemporală, pentru care s-a inspirat atât din muzica de cameră, cât şi din muzica simfonică. Totodată filmul va include 12 cântece specifice musicalurilor clasice, precizează Hirado.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy