€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Un medic român, în echipa care va controla aluniţele parlamentarilor europeni, la Bruxelles

 

Academia Europeană de Dermatologie și Venerologie va organiza o echipă care, între 6-7 septembrie, va consulta membri ai Parlamentului European, la Bruxelles. Evenimentul are loc pentru a promova ”Euro melanoma day”, manifestare menită să atragă atenția asupra incidenței crescute a cancerului de piele. Dermatologi din mai multe țări vor susține sesiuni de informare, în ”capitala” Europei, și le vor face un control europarlamentarilor care doresc să-și afle riscul de melanom. Acesta va consta într-un examen dermatoscopic al alunițelor, pentru depistarea celor aflate în stadiiu precanceroase.

Din partea României va participa prof. dr. Sorin Țiplică, de la Spitalul Colentina. Prof. Țiplică este membru în Comitetul Executiv al Academiei Europene.

Oricine își poate monitoriza alunițele, urmărind modificările de aspect, schimbarea de culoare sau diametru. Modelul ABCDE a fost inventat în urmă cu 25 de ani, dovedindu-și eficiența. Surprinderea modificărilor precanceroase presupune să urmărești aluniţele şi să observi o schimbare cum ar fi apariţia : A - asimetriei ( Asymmetry) , B - marginilor neregulate sau mai puțin bine definite ( Border), C - prezența de culori de tip alb, roșu, negru sau albastru, sau schimbarea rapidă a culorilor unei alunițe (Color), D - diametrului mai mare de 6 mm ( Diameter), E - schimbărilor în mărime, formă sau culori( Evolving).

Melanomul este una dintre cele mai agresive cancere de piele, iar prevenția presupune îndepărtarea alunițelor cu potențial de evoluție malignă, de către dermatolog, înainte de cancerizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close