Udrea: La un moment dat am votat excluderea lui Preda

Elena Udrea 4
Elena Udrea 4

Deputatul PDL Elena Udrea recunoaște că ”la un moment dat” a votat în favoarea excluderii europarlamentarului Cristian Preda din partid, eroare pe care o regretă, pentru că Preda este o persoană cu credibilitate pentru electoratul de dreapta.

”Eu mă bucur că nu s-a trecut la excluderi din partid, mă bucur că s-a găsit înţelepciunea ca în conducerea partidului să se meargă pe o soluţie care să însemne păstrarea în echipa PDL a lui Cristian Preda. Eu cred că orice voce credibilă din partea PDL trebuie să fie încurajată şi trebuie să fie menţinută în partid. Eu sunt unul dintre cei care, la un moment dat, au votat pentru excluderea lui Cristi Preda şi apoi am recunoscut că a fost o eroare. Nu suntem în situaţia în care să ne permitem să excludem oameni din partid, mai ales oameni care au o credibilitate pentru un electorat de dreapta, pe care nu o putem contesta”, a spus Udrea, marți, la Palatul Parlamentului, citată de Agerpres.

Deputatul crede că Preda are motive să se considere nedreptățit, iar PDL, deja decimat, ar trebui să fie mai rezervat în demersurile sale de excludere a membrilor.

”Probabil că şi această sancţiune putea fi evitată. Nu ştiu ce discuţii au avut şi ce argumente au fost prezentate în Biroul Permanent Naţional, important este că nu s-a trecut la excludere. Am discutat cu domnul Preda şi are destule motive să se considere nedreptăţit, dar există procedura statutară prin care dacă doreşte poate să conteste rezultatul. Trebuie mai multă reţinere când un partid în Opoziţie vorbeşte despre excluderi. Nu suntem atât de mulţi pe cât este nevoie, deci cu atât mai puţin ar trebui să apelăm la formula excluderilor”, a declarat Udrea, care opinează că Teodor Baconschi și Daniel Funeriu, demisionați din PDL, nu ar fi fost excluși din partid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel