'Tomb Raider' va avea premiera în acest weekend cu ambiţia de a detrona 'Black Panther'.
Alicia Vikander şi noua versiune a seriei 'Tomb Raider' îşi fac intrarea în acest weekend în cinematografele din SUA, cu ambiţia de a detrona filmul cu supereroi 'Black Panther', care se menţine pe primul loc în box-office de patru săptămâni, relatează EFE.
După primele două filme din seria 'Tomb Raider', cu Angelina Jolie ca protagonistă, actriţa suedeză Vikander, laureată cu un Oscar pentru filmul 'Danish Girl' (2015), intră în pielea personajului de jocuri video Lara Croft în acest film realizat de cineastul norvegian Roar Uthaug ('La Ola', 2015). 'Tomb Raider' explorează originile Larei Croft, care decide să întreprindă o aventură pentru a descoperi motivele care au dus la dispariţia tatălui său.
Dilemele unui tânăr homosexual pentru a-şi recunoaşte făţiş orientarea este subiectul care stă la baza filmului 'Love, Simon', al regizorului Greg Berlanti ('Como la vida misma', 2010) şi care este o ecranizare a romanului lui Becky Albertalli. Din distribuţia filmului fac parte Nick Robinson, Katherine Langford, Alexandra Shipp, Jennifer Garner, Josh Duhamel şi Jorge Lendeborg Jr.
Regizorul brazilian José Padilha, cunoscut pentru 'Elite Squad' ('Trupa de Elită', 2007), prezintă thrillerul '7 Days in Entebbe', din distribuţia căruia fac parte Rosamund Pike şi Daniel Brühl. Bazat pe fapte reale, filmul începe cu deturnarea în 1976 de către Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei şi organizaţia teroristă de extremă stângă, Brigăzile Revoluţionare, a unui avion Airbus al companiei Air France, care decolase de la Tel Aviv.
[citeste si]
O altă premieră este filmul de inspiraţie religioasă 'I Can Only Imagine', în regia lui Andrew Erwin şi Jon Erwin, care prezintă povestea din spatele cântecului cu acelaşi nume al grupului pop-rock creştin MercyMe. J. Michael Finley şi Dennis Quaid deţin rolurile principale în acest film.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu