this human world 2016: Documentare româneşti, la Ediţia a IX-a a festivalului

Filmele Holy Cow (coproducţie România, Germania, Azerbaidjan; 2015) în regia lui Imam Hasanov, producător Andra Popescu şi Muntele magic (coproducţie România, Franţa, Polonia; 2015) în regia Ancăi Damian vor fi prezentate în cadrul ediţiei a IX-a a festivalului internaţional de film this human world care se desfăşoară la Viena până pe 11 decembrie.

Documentarul Holy Cow va fi difuzat în data de 8 decembrie de la ora 12.30, la cinema Top Kino (Rahlgasse 1, 1060 Viena) în prezenţa producătorului Andra Popescu. Proiecţia filmului Muntele magic are loc în data de 9 decembrie de la ora 18.00, la cinema Top Kino. În încheiere publicul este invitat la o discuţie cu Gabriele Rasuly-Paleczek, expert în problematica refugiaţilor afgani în Pakistan şi Turcia.

Protagonistul filmului Holy Cow(r. Imam Hasanov, 2015), Tapdig, îşi împlineşte visul de a aduce o vacă din Europa în satul său natal din Azerbaidjan, pentru a îmbunătăţi condiţia materială a familiei sale. Acţiunea sa nelinişteşte comunitatea tradiţională, bătrânii satului interpretând prezenţa unei vaci străine ca pe o ameninţare, afirmând că laptele acesteia ar conţine substanţe chimice. Până şi soţia protagonistului, Vafa, se opune acţiunilor sale şi refuză să îngrijească animalul. Tapdig este hotărât să confrunte sistemul conservator, rigid şi să schimbe atitudinea comunităţii faţă de schimbare.

Docudrama animată Muntele magic(r. Anca Damian, 2015) prezintă povestea lui Adam Jacek Winkler, cățărător pe munte și fotograf. Refugiat polonez la Paris, Adam a trăit cu ideea de a schimba lumea. Viaţa sa plină de aventură a luat o cotitură radicală în anii '80 când se închipuie cavaler al secolului XX şi părăseşte Franţa pentru a lupta alături de comandantul Massoud împotriva sovieticilor din Afganistan. Având în vedere ce s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001, povestea lui oglindește soarta individului în relație cu istoria și introspecția unui om asupra propriului destin.

Ediţia a IX-a a festivalului internaţional de film this human world prezintă o selecţie de filme de lungmetraj, scurtmetraj şi documentare, precum şi o serie de evenimente conexe, performance-uri, ateliere şi prelegeri, acestea având scopul de a facilita dialogul dintre realizatori de filme, regizori şi actori şi publicul participant la proiecţii.

Lansat în anul 2008, this human world este primul festival internaţional de film din Austria dedicat drepturilor omului şi prezentării problemelor sociale la nivel global. Festivalul promovează cinematografia independentă şi oferă tinerilor regizori oportunitatea de a-şi prezenta filmele într-un cadru internaţional.

this human world 2016 se bucură de sprijinul membrilor clusterului EUNIC Austria: Institutul Cultural Român de la Viena, Centrul Ceh de la Viena, Ambasada Belgiei în Austria, Ambasada Elveţiei în Austria, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în Austria şi Ambasada Suediei în Austria. EUNIC Austria reuneşte 27 de institute culturale şi ambasade care dezvoltă proiecte comune, cu rolul de a promova înţelegerea şi diversitatea culturală europeană în societate. Începând din luna septembrie 2016, preşedinţia EUNIC Austria a fost preluată de Institutul Cultural Român de la Viena.

Detalii despre festival şi programul complet al proiecţiilor de filme şi al evenimentelor conexe pot fi găsite pe pagina de internet a this human world

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel