Slăbire și detoxifiere prin dieta cu mere

mere
mere

Dieta cu mere este una dintre cele mai apreciate diete în rândul nutriţioniştilor, din mai multe motive. În primul rând, mărul este un aliment care aduce foarte multe beneficii organismului şi, în al doilea rând, această dietă elimină foarte bine toxinele din corp.

Însă, din cauza acidităţii mari a mărului, conferite de puterea antioxidantă a acestuia, dieta cu mere nu este indicată persoanelor care suferă de afecţiuni gastrice sau intestinale, scrie lyla.ro.

Dieta cu mere se bazează pe două reguli cât se poate de simple. În primul rând, înainte de fiecare masă trebuie consumat un măr, iar porţiile meselor, însumate, nu trebuie să depăşească 1800 de calorii. Totodată, există mese formate exclusiv din mere. Este indicat consumul de foarte multă apă, pentru a facilita fluidizarea metabolismului.

Nu mai mult de 5 zile

Această dietă însă trebuie ţinută maxim cinci zile din cauza efectului epurativ pe care îl are. În acest timp, este posibil să pierdeţi şi şapte kilograme, dar cu siguranţă veţi pierde cel puţin patru. Totodată, spre deosebire de dieta albă sau dieta Montignac, dieta cu mere are rolul, în primul rând, de a elimina total grăsimile şi o parte din proteine din corp.

Exemplu de dietă:

ZIUA I Mic dejun: Mere. Prânz: Mere. Cină: Mere. Se beau minim doi litri de apă ZIUA II Mic dejun: Mere. Prânz: Salată verde cu lămâie sau oţet, brânză de vaci, puţină sare, doi litri de apă pe parcursul zilei. Cină: Mere. ZIUA III Mic dejun: O felie de pâine integrală, o felie de şuncă şi un măr Prânz: O salată verde mare cu morcovi şI ceapă. Cină: Mere ZIUA IV Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de şuncă şi un măr. Prânz: Salată de legume fierte, fără cartofi, ton natural cu lămâie. Cină: Cereale cu lapte degresat. ZIUA V Mic dejun: Un măr, un ou prăjit, o felie de pâine integrală. Prânz: O salată de legume crude, carne la cuptor. Cină: Mere

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28