Serialul "The Crown" revine în toamnă cu o nouă distribuție

Rolă de film
Descriere foto: Rolă de film

Celebrul serial "The Crown" revine pe micile ecrane cu un nou sezon, din luna noiembrie.

Serialul "The Crown" revine la Netflix cu un al treilea sezon şi cu nume noi în distribuţie, începând din 17 noiembrie, conform unor informaţii publicate de Variety.

Noua serie a popularului serial despre monarhia britanică o va avea în prim-plan pe laureata cu premiul Oscar, Olivia Colman, în rolul reginei Elisabeta a II-a. 

Vezi și: Bogdan Chirieac, despre ancheta jurnalistică de la Caracal: Mă mir că nu v-au dat cu smoală în cap

Distribuția rolurilor



Actriţa preia rolul care a fost interpretat în primele două sezoane de Claire Foy. Tobias Menzies va interpreta rolul soţului reginei, prinţul Phillip, iar actriţa nominalizată la Oscar Helena Bonham Carter o va interpreta pe sora reginei, prinţesa Margaret.

Cel de-al treilea sezon va fi lansat la aproape doi ani după premiera celui de-al doilea şi se va concentra asupra perioadei 1964-77 din domnia reginei Elisabeta a II-a, ajungând până în preajma alegerii lui Margaret Thatcher în funcţia de prim ministru, în 1979. 

Netflix a anunţat că serialul va avea şi un al patrulea sezon, aflat deja în faza de producţie, dar nu a precizat când va avea loc premiera.

Ce actori celebri mai fac parte din noua serie



Din distribuţia celor două noi serii mai fac parte actorii Ben Daniels în rolul contelui Tony Armstrong-Jones, soţul prinţesei Margaret, Josh O'Connor în rolul prinţului Charles, Erin Doherty în rolul prinţesei Anne, Marion Bailey în rolul Reginei Mamă şi Jason Watkins în rolul prim ministrului Harold Wilson. 

Olivia Colman a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă la ediţia din acest an a premiilor, cu o interpretare a uneia dintre predecesoarele reginei Elisabeta a II-a, regina Anne, care a domnit în secolul XVIII, în filmul "The Favourite".


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27