Rezoluție România, adoptată în PE. Țapardel: O nedreptate și o discriminare

Claudia Țapardel
Claudia Țapardel

Rezoluția cu amendamente a fost adoptată în Parlamentul European. Europarlamentarul Claudia Țapardel a comentat situația.

Din păcate nu este un eveniment tocmai fericit pentru noi în Parlamentul European. Din punctul meu de vedere, această rezoluție este o nedreptate și o discriminare la adresa României.

Este benefic că aceste protocoale au fost introduse în textul rezoluției prin efortul colegilor noștri din delegația social-democrată pentru că nu este normal ca sistemul de justiție din România să funcționeze pe baza unor protocoale încheiate cu serviciile secrete și același lucru l-au spus și colegii din Parlamentul European, dar este foarte grav să condamni niște acțiuni de stradă, așa cum au fost protestele organizate în România, proteste ilegale, cu cât mai mult cu cât aceste proteste se află sub anchetă. În momentul de față nu avem o concluzie a organelor de anchetă. Proteste de genul acesta avem și în Franța și în Germania.

S-a ajuns aici din două cauze principale: o cauză internă, și anume aceea că atât președintele României cât și liderii opoziției, precum și colegii din PNL, precum și Monica Macovei, Siegfried Mureșan, au exportat tema internă și luptele de politică internă la Bruxelles și au denigrat România, ceea ce nu face un bun român. Pe de altă parte, avem proximitatea alegerilor europarlamentare de anul viitor și este o bătălie între grupurile politice. Domnul Weber, liderul popularilor europeni, folosește România în această situație ca monedă de schimb pentru situația din Ungaria., a declarat Claudia Țapardel, de la Strasbourg, pentru România TV. 

Rezoluția cu amendamente a fost adoptată în Parlamentul European cu 473 voturi pentru, 151 împotrivă și 40 de abțineri. Tot ceea ce a însemnat amendamente pe protocoale secrete a fost respins.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel