€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Reacţia lui Ilie Bolojan după ce a fost huiduit la Carei, de Ziua Armatei

ilie bolojan guvern foto gov.ro/ Ilie Bolojan - Guvern
 

Premierul Ilie Bolojan a fost întâmpinat cu huiduieli la Carei, acolo unde a participat la festivităţile de Ziua Armatei.

Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în timpul discursului oficial şi după încheierea evenimentului dedicat Zilei Armatei Române de la Carei, el afirmând că este obişnuit cu astfel de lucruri şi că nu are probleme.

"Eu sunt obişnuit cu aceste lucruri, n-am probleme din astea. N-am niciun fel de probleme", a spus Bolojan în timp ce se deplasa de la Monumentul Ostaşului Român spre maşină, alături de prefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamas şi primarul municipiului Carei, Monica Giurgiu-Kovacs.

Premierul Ilie Bolojan a participat, sâmbătă, la ceremonia organizată la Ansamblul Monumental Glorie Ostaşului Român, în municipiul Carei, cu ocazia Zilei Armatei Române, unde a depus o coroană de flori.

La monument a primită şi ştafeta Invictus, care a străbătut 3.600 de kilometri pe trei trasee, reprezentând cele trei culori ale drapelului României. Voluntarii au unit cele trei culori şi au predat drapelul primarului Monica Giurgiu - Kovacs, care l-a depus la monument. Anul acesta ştafeta Invictus va mai străbate 800 de km, până în munţii Tatra, unde se află mormintele a zeci de români morţi în război.

Totodată, în Parcul Dendrologic din Carei a fost organizată o expoziţie de tehnică militară, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close