Radu Jude a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2021

Sursa: Unsplash
Sursa: Unsplash

Regizorul român Radu Jude a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin cu noul său film. 

Filmul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" ('Bad Luck Banging or Loony Porn') al regizorului român Radu Jude a câştigat vineri Ursul de Aur pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Subintitulat "Schiţă pentru un film popular", Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a fost proiectat în premiera mondială în cadrul Berlinalei şi analizează raporturile dintre individ şi societate având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia. Din distribuţia peliculei fac parte, printre alţii, actorii: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu.

Născut în Bucureşti în 1977, regizorul şi scenaristul Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - "Cea mai fericită fată din lume" - premiul CICAE la Berlinale 2009. Pelicula "Aferim!" i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlinala din 2015. Peliculele Tipografic Majuscul şi Ieşirea trenurilor din gară au avut premiera în secţiunea Forum a Berlinalei din anul 2000, scrie Agerpres. 

Presa internaţională, cronici pozitive



Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a primit cronici entuziaste în presa internaţională. Filmul lui Jude prezintă o lume în care dezinformarea se împrăştie la fel de rapid ca şi sentimentul dreptăţii - sau, mai bine spus, ca o boală infecţioasă. Este o lume sexistă, plină de prejudecăţi, nervoasă şi speriată. Este în acelaşi timp şi o lume amuzantă. Umorul negru pândeşte la orice pas în acest rechizitoriu tăios făcut de Jude României contemporane, a scris Deadline.

Variety îl consideră un atac deliberat ofensator la adresa ipocriziei societăţii moderne, o farsă în spiritul lui Bunuel, provocatoare şi profană, fără regrete, unul dintre primele exemple ale unei opere autentice de autor ivită pe fundalul unei lumi răscolite de COVID-19.

Cea mai recentă comedie polemică distrugătoare de tabuuri a regizorului român Radu Jude este revigorant de netulburată în ceea ce priveşte restricţiile bunului gust şi este un atac dezordonat asupra isteriei sexuale şi ipocriziei politice într-o epocă marcat de slut-shaming online. Umor este atotcuprinzător, îndreptat către mai multe ţinte satirice, iar efectul de ansamblu este unul amestecat, a scris Hollywood Reporter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel