Prietenie până la ultima suflare și dincolo de ea. Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit

foto: Freepik
foto: Freepik

Povestea e mai veche, dar emoția se păstrează în fiecare an.

Este binecunoscut faptul că relația dintre un câine și stăpânul său poate depăși simpla prietenie, devenind adesea o conexiune profundă și emoțională. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă povestea lui Stuart Hutchison și a prietenului său necuvântător, Nero, ralatată și de Mirror cu ani în urmă.

Stuart Hutchison a dus o grea bătălie cu cancerul timp de opt ani, având o tumoră pe creier care s-a răspândit apoi și în oase. În această perioadă, Nero, buldogul francez al său, a fost un companion fidel, însoțindu-l pe Stuart în fiecare etapă a luptei cu boala. În ciuda tuturor eforturilor medicale, starea lui Stuart s-a deteriorat, iar în cele din urmă, cancerul l-a învins. Într-un moment deosebit de emoționant, Nero a fost prezent chiar și în ultimele clipe ale vieții lui Stuart, trecând, la rândul lui, în lumea de "dincolo" la numai 15 minute după stăpânul său. 

Fiona Conaghan, mama lui Stuart, a povestit: „Stuart a murit în jurul ore 13:15 în acea zi, iar Nero a murit la aproximativ 15 minute mai târziu. Avea trei câini, dar el și Nero erau siamezi. Nero era câinele lui care a fost mereu lângă el.”

Căsătorit cu Danielle, Stuart împărțea aceeași casă cu câinii săi, inclusiv cu Nero, în vârstă de doi ani, și cu ceilalți patrupezi ai lor, Nala și Amelia, aceasta din urmă fiind puiul lor. „Danielle a fost devastată după ce i-a pierdut pe amândoi, dar a fost atât de puternică. L-am adus pe Stuart acasă cu patru săptămâni înainte, pentru că și-a dorit să moară acasă. Am avut grijă de el. Ne-am așteptat, dar a fost greu. Este încă foarte greu”, a mai spus mama bărbatului. 

„În ziua când Stuart a murit era la mine. Venise și Danielle și el a spus că și-a dat seama că și-a uitat ochelari. Astfel, nora ea și tatăl ei au mers la ea acasă pentru a-i lua ochelarii, atunci au văzut că Nero nu se simțea bine și l-au dus la veterinar de urgență. I-au spus că avea ceva rupt la coloană, dar atunci când ei au plecat de acasă câinele era perfect în regulă.”, a povestit Fiona, adăugând: „Nu s-a putut face nimic pentru Nero. Nu știm cum s-a întâmplat acest lucru, dar ne gândim doar că sigur nu a vrut să mai trăiască fără Stuart”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel