Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Povestea unei pasiuni. “Artemisia Gentileschi şi timpul său”

Magdalena Popa Buluc / 27 dec 2016 / 21:52

„Artemisia Gentileschi a fost o femeie care şi-a luat libertatea de a fi ca un bărbat", scria Anna Banti, într-un dialog inventat între ea şi Artemisia Gentileschi (1593-1653), pentru a recrea un roman al acestei celebre artiste a secolului al XVII-lea.

Expoziţia Artemisia Gentileschi şi timpul său, deschisă la Museo di Roma de la la Palazzo Braschi până în 7 mai 2017, permite vizitatorilor parcurgerea unui întreg arc temporal al vieţii şi operei artistei, în dialog cu cele ale unor protagonişti ai secolului al XVII-lea, cum ar fi Cristofano Allori, Simon Vouet, Giovanni Baglione, Antiveduto Gramatica şi Jusepe de Ribera. De fapt, din cele peste 90 de picturi etalate în expoziţie, 29 sunt semnate de Artemisia Gentileschi, celelate aparţinând unor pictori de dinainte şi de după ea, cu care a stabilit un dialog, o confruntare şi, în unele cazuri, o întâlnire.

Scopul expoziţiei este deci acela de a trece dincolo de biografia şi de producţia artistică a pictoriţei şi de a cerceta în ce măsură artista a introdus sugestii ale mediului ambiant, construind o viziune proprie care, la rândul ei, a influenţat arta timpului său.

 

Susanna și bătrânii

 

Pictoriţă de primă mărime, a fost fiica pictorului Orazio Gentileschi, de la care a preluat rigoarea desenului, adăugându-i un puternic accent dramatic, inspirat de opera lui Caravaggio. Considerată astăzi unul dintre primii pictori ai stilului baroc, s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile pictor nu erau uşor acceptate. Este, de asemenea, prima femeie care a pictat teme istorice şi religioase într-o perioadă când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin.

Prima operă atribuită, la 17 ani, Artemisiei este Suzana şi bătrânii (1610), aflată astăzi în colecţia de la Schönbrunn, în care se vede că a asimilat limbajul lui Caravaggio, dar şi pe cel al bolognezului Annibale Carracci.

De la vârsta de 5 ani ea îi amesteca tatălui său culorile, îi prepara pânzele şi îi filtra vopselele. Tatăl îi transmisese toate secretele. Pe de altă parte, ea ia lecţii de perspectivă de la Agostino Tassi, care lucra împreună cu Orazio la frescele din Palazzo Palavicini. Între muzele şi muzicienii reprezentaţi apar şi personaje contemporane epocii lor, printre care însăşi Artemisia.

 

Artemisia Gentileschi, Madona alăptându-și pruncul

 

Relaţiile amoroase de mai târziu între Artemisia şi Tassi fac obiectul unui proces faimos şi controversat în acea perioadă, în urma căruia acesta din urmă este exilat din Roma. Acesta era acuzat nu numai pentru faptul că o violase, dar semnase şi o falsă cesiune cu numele ei. Mai mult, Tassi era căsătorit şi o avea ca amantă şi pe sora soţiei sale. Textul depoziţiei Artemisiei la proces, descriind în cuvinte precise violul, a fost expus pentru prima dată într-o expoziţie din Milano, ce i-a fost decicată în 2011. De altfel, pânza având ca subiect Giuditta care-l decapitează pe Holoferne, conservată la Muzeul Capodimonte din Napoli, impresionează prin violenţa scenei care reprezintă, în cheie psihologică şi psihanalitică, scena violului. Orazio plăteşte o mare sumă de bani unui pictor florentin, Pierantonio Stiattesi, pentru a se căsători cu fiica sa şi a-i spăla onoarea. Ceremonia are loc în 29 noiembrie 1612.

Orazio recunoştea talentul fiicei sale aşa cum îi scria într-o scrisoare ducesei Cristina di Lorena. După proces, tatăl i-a găsit un potenţial soţ, dar ea a trăit o mare poveste de dragoste cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi.

 

Artemisia Gentileschi, Autoportret

 

Artemisia a cunoscut un lung succes. În 1616 a fost acceptată în Academia Artelor Desenului, prima femeie care s-a bucurat de acest privilegiu, fiind sprijinită de Marele Duce Cosimo de Medici şi, în special, de Marea Ducesă Cristina.

La Roma, unde era o mare concentrare de nume de artişti de vârf, a lucrat în „Basilica di Santa Maria del Popolo" şi în „San Luigi dei Francesi".

În perioada florentină apar celebrele tablouri Convertirea Magdalenei şi a Giudittei, expusă la Palazzo Pitti, şi a doua versiune a Giuditei decapitându-l pe Holoferne, aflată la Uffizi.

Faima sa de pictoriţă a crescut şi ea a devenit prietena unor aristocraţi şi oameni puternici, precum Galileo Galilei, Michelangelo Buonaroti cel Tânăr, care i-a plătit cursurile la Academia de Desen din Florenţa. Pentru el, ea a pictat Allegoria dell'Inclinazione, care reprezintă o tânără femeie ţinând în mână o busolă.

 

Artemisia Gentileschi, Esthera în fața lui Ahasverus

 

Se stabileşte la Roma ca o femeie independentă şi încearcă să-şi orienteze cele două fiice către pictură. Se leagă o prietenie lungă între ea şi marele umanist şi colecţionar, mentorul artelor frumoase, Cassiano dal Pozzo. Perioada napolitană, pe unde trecuseră şi Caravaggio, Anniblae Carracci, Simon Vouet, Jose de Ribera, este pentru ea una de vârf, pictând nenumărate pânze pentru Catedrala „San Gennaro". Multe dintre lucrările ei din această perioadă, cu subiecte reprezentându-le pe Giuditta, Susanne, Betsabeea, Maddalena, sunt achiziţionate de marile muzee ale lumii, cum ar fi Prado, Metropolitan Museum. Splendida lucrare Madona care alăptează este conservată la Galeria Palatina din Florenţa, iar Betsabeea se află la Londra, la Matthiesen Gallery. Madona cu pruncul este expusă la Escorial.

După foarte mulţi ani, tatăl şi fiica sunt din nou împreună la Londra. Charles I era un colecţionar fanatic, dispus chiar să-şi compromită finanţele publice pentru a-şi satisface dorinţele artistice. Acesta i-a achiziţionat câteva lucrări.

 

Artemisia Gentileschi, Danae

 

Un destin fericit, cu numeroase lovituri de teatru, înnoadă şi deznoadă existenţa lui Orazio Gentileschi şi a fiicei sale Artemisia. O viaţă, semnată de drame intime şi imprevizibile, a unui artist însetat de frumuseţe. Vizitatorul pasionat de artă nu poate să nu fie uimit de extraordinarul rafinament al operei lui Gentileschi, care a lăsat peste 80 de picturi, de echilibrul compoziţiilor sale şi armonia culorilor, de luxurianţa materiei picturale. Tablourile sale încearcă să conjuge în viziune proprie învăţăturile celor pe care îi considera maeştrii săi, Rafael, Caracci şi Caravaggio. Cunoscute în marile muzee ale lumii, de la Uffizi la Luvru, Vatican, Galeria Sabaudo din Torino, Prado, lucrări ca Odihnă în timpul fugii în Egipt, Viziunea Sfintei Francesca, Moise salvat de ape, Buna vestire, Triumful fericirii publice asupra pericolelor fac dovada măiestriei artistice a lui Orazio.

 

Artemisia Gentileschi, Giuditta care-l decapitează pe Holoferne

 

El se născuse cu un nume diferit de acela pe care l-a lăsat posterităţii, fiind fiul orfevrului Giovanni Battista Lomi. A fost botezat la Pisa în 1563, puţin timp după moartea lui Michelangelo şi încheierea Conciliului din Trento. Rămas orfan înainte de a împlini 13 ani, îşi urmează fratele mai mare, Aurelio, la Roma. Cei doi fraţi lucrează alături de pictori obscuri până când, într-o zi, se decid să-şi încerce norocul în Toscana, întorcându-se în casa unchiului lor, Francesco Gentileschi. Cu acest prilej, Orazio îşi schimbă numele în Gentileschi şi începe să lucreze sub direcţia unui pictor la modă, Cavalier d'Arpino. Din 1596 realizează Convertirea lui Saul, pentru Biserica San Paolo. Urmează o perioadă în care pictează nenumărate portrete ale diferiţilor abaţi. La 36 de ani, este şocat de viziunea lui Michelangelo, găsindu-şi în sfârşit un stil personal. Papa Paul al V-lea Borghese îi încredinţează pictura unei părţi din sălile Palatului Quirinale. Orazio cere ajutorul lui Agostino Tassi, unul dintre experţii în materie de perspectivă şi trompe-l'oeil protejat de Familia Medici.

 

Minerva de Artemisia Gentileschi, din Galeria Uffizi

 

Maestrul devine capul unei familii numeroase şi dificile. Fiica cea mare, Artemisia, părea dotată pentru pictură. O poveste pe care am consemnat-o la începutul articolului.

Scandalul îi distruge însă lui Orazio Gentileschi cariera. Umilit, este nevoit să se retragă în provincie, unde va picta biserici. Nu-şi va mai revedea fiica timp de 25 de ani, până când este chemat la Florenţa pentru a ratifica intrarea Artemisiei în prestigioasa Academie de Desen, în 1616, şi a accepta emanciparea legală de sub tutela paternă.

 

Orazio Gentileschi, Cântăreața din lăută

Artemisia Gentileschi a putut, între primele femei ale istoriei, să-şi semneze tablourile. Această gravă dramă a permis fiicei să urmeze o carieră artistică, distrugând-o însă pe cea a tatălui. În hotarele Statului Pontifical, Maria de Medici, fiica Marelui Duce de Toscana, Francesco al II-lea, îi scrie Cristinei de Savoia o scrisoare prin care o roagă să-i indice cei mai buni artişti pentru a-i invita la Paris. Este recomandat şi Orazio, care, în primăvara lui 1624, împreună cu cei trei fii ai săi, se stabileşte la Luvru, în apartamentele rezervate pictorilor. Regina îi oferă sprijinul său, ba, mai mult, îl foloseşte şi ca emisar oficial italian, timp de un an, până ce Rubens, un adevărat politican şi fin diplomat, vine la Paris. Soseşte şi Baglione, care se bucura în acea vreme de un deosebit succes. Atmosfera de la Luvru devine irespirabilă pentru Orazio. Ducele de Buckingham ajunge la Paris de la Londra, cu intenţia de a duce cu el marii artişti care lucrau la curte, printre care şi pe Gentileschi. Astfel, începe o nouă viaţă, ca pictor al Curţii Angliei. Dar, încă o dată, norocul nu-i este favorabil, deoarece trezeşte gelozia pictorilor locali şi este nevoit să lucreze foarte mult pentru a-şi susţine gloria. Rezultatul este o pierdere a calităţii, exprimată printr-o accentuată teatralitate a personajelor. Lui Orazio Gentileschi i se încredinţează 244 de metri pătraţi de pictură pe pânză, în „Casa delle Delizie" de la Greenwich, concepută de Inigo Jones, oferită de Giacomo I soţiei sale, Anna de Danemarca, dar bătrânul pictor este conştient că nu poate duce la bun sfârşit o asemenea sarcină fără ajutorul unui alt artist care să cunoască secretele tehnicii sale. Singura persoană în lume capabilă de acest lucru era fiica sa, Artemisia, dar ea trăia acum la Napoli, cunoscută ca o pictoriţă de mare succes, şi nu dorea să vină la Londra... Totuşi, va ajunge acolo. Tatăl şi fiica se reîntâlnesc pentru ultima oară la Londra, o elevă care va împlini opera maestrului, lăsând la rândul ei importante lucrări precum Giuditta sau Sfânta Cecilia. Orazio moare în braţele ei, în timp ce-şi prepara culorile, în zorii unui război civil englez, între iubitorii picturii şi puritani. A fost un pictor regretat de Majestatea Sa, după cum spun cronicile, un mare iubitor de artă. A fost înmormântat în capela de la Somerset, sub altarul principal, lângă regina Angliei.

 

Orazio Gentileschi, Giuditta cu capul lui Holofern

 

Astfel se termină destinul unui genial pictor, o poveste care nu a cunoscut altă regulă decât ura pentru mediocritate şi, în sfârşit, căutarea frumuseţii.

Înainte de Artemisia, am putea numi pictoriţe cunoscute, precum Sofonisba Anguissola (Cremona ca. 1530 - Palermo ca. 1625), care a fost chemată în Spania de Filip al II-lea, Lavinia Fontana (Bologna, 1552- Roma, 1614), care a mers la Roma, invitată de Papa Clement al VII-lea, şi care a pictat magnifice naturi moarte, cât şi Fede Galizia.

Şi, cu toate acestea, interesul criticului de artă Roberto Longhi pentru figura artistică a Artemisiei a fost remarcabil, el descriindu-i cu amănunţime culorile folosite, forţa expresivă a limbajului pictural, descriind în detaliu subiectele prezentate de ea în faimoasele eroine biblice, afirmând, în 1916: „Unica femeie în Italia care a ştiut ca nimeni alta ce înseamnă pictura, culoarea".

 

Orazio Gentileschi, Sfânta Cecilia și îngerul

 

Criticul Judith W. Mann aminteşte de forţa creativă a Artemisiei în reprezentarea femeilor puternice şi spune că artista a refuzat de a-şi modifica propria interpretare personală a acestor subiecte pentru a se adapta gusturilor clientelei. Alţi critici subliniază forţa acestei artiste care a utilizat toate armele personalităţii sale, reuşind să producă opere importante în cercul unor pictori reputaţi.

Prima scriitoare care s-a decis de a construi un roman în jurul figurii Artemisiei a fost Anna Banti, soţia lui Roberto Longhi, într-un imaginar dialog cu pictoriţa, punând în paralel adolescenţa şi maturitatea. Un dialog incitant între două femei. Era în 1944. După 50 de ani, scriitoarea franceză Alexandra Lapierre se confruntă şi ea cu fascinaţia enigmatică a vieţii Artemisiei, făcând un raport între femeia Artemisia şi pictoriţa Artemisia. Un alt roman, publicat recent în Italia de Susan Vreeland („The Passion of Artemisa"), pune în valoare popularitatea acestei geniale pictoriţe în cheie feminină. Regizoarea franceză Agnes Merlet a prezentat fimul Artemisia, pasiunea extremă, cu Michel Serrault, Valentina Cervi, Miki Manojlovic, Claudia Giannotti, Anna Lelio.

 

 

Artemisia Gentileschi, Convertirea Maddalenei

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy