Peste două-treimi dintre ruşi doresc ca trupul lui Lenin să fie retras de la mausoleul din Piaţa Roşie şi înhumat, conform unui sondaj realizat de partidul Rusia Unită la 87 de ani de la moartea părintelui revoluţiei bolşevice.
La întrebarea "Doriţi înhumarea lui Lenin?", aproape 70 la sută dintre participanţii la această consultare au răspuns afirmativ dintr-un total de 258.354 de respondenţi, informează AFP, citat de Mediafax.
"În fiecare an ridicăm aceeaşi problemă, privind retragerea resturilor umane din mausoleu", a declarat Vladimir Medinski, deputat reprezentând Partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin.
Problema înhumării lui Lenin revine cu regularitate în Rusia după căderea regimului sovietic în 1991.
Niciun lider rus nu a îndrăznit să ia această decizie până acum, fostul politician sovietic fiind în continuare venerată de numeroşi ruşi, mai ales vârstnici.
Partidul Comunist a obţinut 11,57 la sută din voturi în 2007, iar Ghennadi Ziuganov a fost votat de 17,72 la sută dintre ruşi în scrutinul prezidenţial din 2008.
Un oficial de la Kremlin a declarat vineri că autorităţile ruse nu intenţionează deocamdată să retragă corpul lui Lenin din Piaţa Roşie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu