Peste 52,5 milioane de lei fonduri nerambursabile, pentru un nou sistem de iluminat public în Alba Iulia

Un nou sistem de iluminat public va fi creat, respectiv reabilitat, modernizat şi extins până în 2022 în municipiul Alba Iulia şi în localităţile componente prin trei proiecte cu fonduri europene în valoare totală de peste 52,5 milioane de lei, a anunţat, miercuri, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul.

Potrivit acestuia, prin proiectul "Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia - zona centrală, cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 şi Partoş" şi proiectul "Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia-Cartier Cetate" se are în vedere scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 51% începând cu anul 2022, respectiv cu aproximativ 41%.

Crearea unui nou sistem de iluminat public în zona vizată, care include şi instalaţii, echipamente eficiente din punct de vedere al consumului de energie electrică, dotarea noului sistem cu panouri fotovoltaice, scăderea gazelor cu efect de seră datorate sistemului de iluminat public şi îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi prin sisteme bazate pe senzori de prezenţă sunt alte obiective avute în vedere.

Va fi creat un sistem reţea de iluminat public în lungime de peste 80 de kilometri şi vor fi instalate, prin cele două proiecte, 2.718 corpuri de iluminat şi tot atâtea puncte luminoase controlate prin telegestiune, precum şi montarea a peste 2.600 de stâlpi de iluminat.

Vor fi instalate şi 198 de panouri fotovoltaice în sistem şi 198 acumulatori, iar 292 treceri de pietoni vor fi iluminate cu ajutorul sistemelor bazate pe senzori de prezenţă care vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public.

"Valoare nerambursabilă atrasă de Municipiul Alba Iulia este 43,7 milioane de lei, la care se adaugă contribuţia proprie de 0,89 milioane de lei şi cheltuieli neeligibile de 33.000 de lei", a menţionat Voicu Paul.

Acesta a estimat că lucrările vor fi demarate efectiv în octombrie, pe primul proiect, şi în noiembrie, pe cel de-al doilea proiect, din Cartierul Cetate

"Nu au fost neglijate nici localităţile componente, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclişa, Miceşti şi Bărăbanţ. A fost elaborat un proiect şi pentru aceste zone. Proiectul 'Reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia - localităţi componente: Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclişa, Miceşti şi Bărăbanţ' are o valoare totală de aproximativ 8,8 milioane de lei. Sursa finanţării este tot Programul Operaţional Regional", a precizat Voicu Paul.

Va fi reabilitată/modernizată/extinsă o reţea de peste 51,5 kilometri şi vor fi instalate cu control prin telegestiune 1.396 corpuri de iluminat, dar şi 138 de noi stâlpi şi 34 de panouri fotovoltaice cu acumulatori. De asemenea, 104 treceri de pietoni vor fi iluminate cu ajutorul sistemelor bazate pe senzori de prezenţă care vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public.

"Proiectul a fost admis după verificarea administrativă şi a eligibilităţii şi estimăm că va demara în ianuarie 2020", a mai spus viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel