Noile trasee off road îi așteaptă anul acesta pe competitori, la întrecerea Câmpina Open MTB – Race for autism, din 6 septembrie

Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, organizatoarele competiției sportive Câmpina Open MTB – Race for Autism, au pregătit, pentru ediția din 6 septembrie 2014 a concursului, 3 trasee cu grade diferite de dificultate, ce vor urma rute off road, pe dealurile municipiului Câmpina: plecare Platoul Muscel – Dealul Voila – Cornu – sosire Platoul Muscel.

Editia din acest an, a 3-a a concursului, aduce ca noutate schimbarea rutei traseului lung (categoria Avansați) și a rutei traseului pentru categoriile Copii/Family, precum și îmbunătățirea traseului scurt (categoriile Amatori și Juniori). În plus, au fost introduse 2 noi categorii de vârstă pentru cei mici, oferind copiilor începând cu vârsta de 6 ani șansa de a participa la competiție. Ca în fiecare an, toate cele 3 trasee au fost stabilite astfel încât să răspundă abilităților și nevoilor de provocare ale tuturor categoriilor de competitori.

Traseul pentru categoriile Family și Copii (fete și băieți cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, pe 3 categorii de vârstă) este 90% off road și 10% șosea în stare perfecta, are o lungime de cca 5 km și o diferență de nivel însumată de 60 m.

Traseul pornește din zona de Start-Sosire (platoul Muscel), urcă dealul din fața restaurantului Oscar, continuă pe platoul Muscel, coboară în valea de sub platoul Muscel, șerpuiește apoi în vale și urcă din nou la zona de Start-Sosire.
Toți copiii sub 12 ani vor fi însoțiți de un adult. La categoria Family, copiii participă cu bicicletele proprii, fără sisteme de tracțiune atașate de bicicletele părinților.

Traseul scurt (Juniori – fete și băieți cu vârste cuprinse între 15 – 17 ani și Amatori – femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 18 – 50+ ani, pe 4 categorii de vârstă) este 100% off road, are o lungime de cca 20 km și o diferență de nivel însumată de 600 m.
Traseul pornește din zona de Start-Sosire (platoul Muscel), urcă dealul din fața restaurantului Oscar, continuă pe platoul Muscel, coboară în valea de sub platoul Muscel, urcă și coboară dealul de sub platoul Muscel, urcă din nou pe drumul strategic, parcurge drumul strategic spre direcția Voila, apoi, în capăt, urcă spre stânga, și traversează dealul Voila. Intersectează fostul drum forestier care pornea din cartierul Voila spre Plaiul Câmpinii, continuă pe drumul strategic, apoi coboară spre pârâul dintre dealul Voila și dealul spre Cornu, continuă pe firul văii pentru 1-2 km după care urcă spre Cornu, trece pe lângă mânăstirea Cornu, coboară spre zona fostului poligon de trageri de pe Valea Câmpiniței, șerpuiește apoi în valea de sub platoul Muscel și urcă din nou la zona de Start-Sosire.

Traseul lung (Avansați – femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 18 – 50+ ani, pe 4 categorii de vârstă) este  100% off road, are o lungime de cca 40 km și o diferență de nivel însumată de 1200 m.
Traseul pornește din zona de Start-Sosire (platoul Muscel) și constă în parcurgerea, de două ori, a traseului scurt descris anterior.

Traseele sunt igienizate, marcate corespunzător și descărcabile, în format bikemap, de pe site-ul competiției : http://www.campina-mtb.ro/treseu-cmtb14/  

“Dorim să le mulțumim partenerilor noștri: Primăria Municipiului Câmpina, Primăria comunei Cornu, Regia Națională a Pădurilor Romsilva și BibChip care sunt alături de noi, ne susțin și ne ajută, deja an de an, în organizarea competiției. Ne bucură foarte mult să vedem că administrații locale, instituții de stat și companii private se implică, acordând credit și importanța cuvenită competiției “Câmpina Open MTB- Race for Autism”, atât pentru cauza socială (strângere de fonduri pentru copiii cu autism din Prahova) cât și pentru dezvoltarea potențialului turistic al zonei.

Ca în fiecare an, organizarea întrecerii sportive Câmpina Open MTB se bazează în exclusivitate pe participarea voluntară a tuturor celor implicați. Așadar le mulțumim, în egală măsură, susținătorilor care sprijină competiția financiar și/sau cu produse necesare desfășurării întrecerii, dar și cu produse pentru kit-urile de premii, și chiar cu voluntari: OMVPetrom, Lemet, Isostar, Bergenbier, Aqua Carpatica, H2O, Fablab, Himalaya Adeventure, Outdoor Bike, SC Johnson, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Edenland, Clubul Țăranului, Decât o Revistă, Harbuz.ro, Regenovex, Happy People – The PR&Events Agency.

Și, nu în ultimul rând, mulțumim partenerilor media,: Ciclism.ro, Mbike, Bike Events, FreeRider, DirtBike, 2rism.ro, Ce să vezi.ro, CampinaPh.ro, Info Câmpina, Oglinda de azi” – declară Adelaide Katerine Tarpan, Manager de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal, organizator voluntar.

“Câmpina Open MTB” este un eveniment sportiv ce și-a format deja o tradiție și susține, anual, o cauză socială. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe implicarea probono a susținătorilor. Toate fondurile obținute din înscrierile la competitie sunt folosite pentru proiecte dedicate copiilor cu autism din Prahova.

Fundația Romanian Angel Appeal – este o organizație neguvernamentală care, de peste 20 de ani, desfășoară proiecte în beneficiul copiilor afectați de boli cronice, copii abandonați, copii din instituții și/sau aflați la risc de excludere socială. Prin proiectele pe care le implementează, Fundația RAA oferă beneficiarilor săi servicii medicale, sociale, de consiliere, servicii de instruire, și desfășoară campanii naționale de informare. În ultimii 5 ani, Fundația Romanian Angel Appeal a sprijinit, prin activitatea sa, copii și tineri cu autism precum și familiile acestora, prin facilitatea accesului la servicii specializate si prin înființarea, în 35 de județe ale țării și în municipiul București, a 40 de Centre de consiliere și asistență pentru persoane cu autism.

Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina – este o organizație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, înființată cu scopul de a oferi tinerilor o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber prin practicarea activităților în aer liber, cum ar fi: orientare sportivă, escaladă și alpinism, speologie, ciclism montan, drumeție montană, alergare montană, prin organizarea de cursuri de inițiere în practicarea acestor activități și apoi participarea la competiții de profil precum și prin educarea tinerei generații în spiritul ocrotirii și conservării mediului prin acțiuni de igienizare – ecologizare a unor zone turistice și prin participarea la alte activități conexe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel