Mireille Rădoi, semnal de alarmă: „Nu suntem în competiție! Instituțiile de cultură trebuie să fie partenere”

Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a vorbit despre instituțiile de cultură la vernisajul expoziției „Restitutio 111 – Jacques Hérold – ilustrație de carte rară”.

Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a participat luni, 18 octombrie 2021, la vernisajul expoziției „Restitutio 111 – Jacques Hérold – ilustrație de carte rară”, organizat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. 

„Evenimentul a prezentat cu măiestrie legătura dintre carte și artă prin intermediul operelor puse la dispoziția publicului de curatoarea Cristina Angela Simion, colecționar al galeriei Tiny Griffon din Nürnberg.

Cu acest prilej, Daniel Nazare, directorul instituției gazdă, a reunit reprezentanții unor entități de referință ale culturii românești precum Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Rodica Ilie, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, Mihaela Mereuță, directorul Bibliotecii „G. T. Kirileanu” din Piatra Neamț și scriitorul Nicolae Țone, directorul editurii „Vinea”. 

Reciprocitatea sprijinului interinstituțional în cultură – o necesitate

„Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov a participat la cea de-a X-a ediție a festivalului „Strada de C’Arte” de anul acesta. Cu deosebită considerație, Biblioteca Centrală Universitară salută la rândul ei inițiativele instituțiilor partenere, motiv pentru care am fost prezentă la acest eveniment. Mesajul pe care îl susțin cu tărie este că instituțiile de cultură nu se află în competiție ci în relații de solidaritate și colaborare” – a declarat Mireille Rădoi exclusiv pentru DC News

2. -imagine fara descriere- (restitutio111_07366400.jpg)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel