Urmărește emisiunea live


Mihai Ionescu, Consiliul de Export al României, acuze dure la adresa ministrului Economiei. Năsui vine cu replica. "Reforma supără mafiile"

Facebook Claudiu Năsui
Facebook Claudiu Năsui

Mihai Ionescu, co-preşedinte al Consiliului de Export al României, şi Claudiu Năsui, ministrul Economiei, îşi lansează acuze dure de la distanţă. Totul a plecat după un raport al Corpului de Control care ar fi concluzionat că Programul de Promovarea a Exporturilor ar fi fost creat în beneficiul celor care fac turism pe banii statului, spune Mihai Ionescu.

Acuzațiile lui Mihai Ionescu 

"Exact la o sâptămână după ce organizațiile patronale și profesionale din Consiliul de export al României au solicitat public demiterea ministrului economiei, acesta – când partidul din care face parte și-a reconfirmat prezența în coaliația de guvernare – a organizat o conferință de presă în care a condamnat la moarte exportul românesc.

„Călăul – procuror” a pus la cale procesiunea de acuzare nu în incinta ministerului (pe care vremelnic îl conduce), ci în plină stradă, printre claxoanele mașinilor!  Probabil i-a lipsit inspirația să invite auditoriu într-un cimitir! „Ministrul – analfabet” (cu zero experiență în economie și zero experiență în management public) a invocat niște cifre dintr-un așa-zis Raport de control al ienicerilor săi, fără să fi ascultat și partea acuzată.

În viziunea acuzatorului Programul de promovare a exporturilor (care funcționează în forme diferite de când este România modernă) a fost creat chipurile în beneficiul patronilor care fac turism pe banii statului și pentru îmbogățirea firmelor care organizează Pavilioanele naționale de la târgurile internaționale, întregul program fiind creația „ciumei roșii” care l-a legiferat în forma actuală în anul 2002.

Și un retardat de la școala de oligofreni poate conștientiza că un patron nu este atât de pervers încât să care cu el la târguri tablouri de automatizări de sute de kg sau garnituri de mobilă de zeci de m.c., cheltuind zeci de mii de euro pentru pregătirea mostrelor–unicat, cu scopul de .... a face turism 3 zile la un târg în Africa sau în Asia.

Cât privește așa zisele „contracte fabuloase” semnate de minister cu firmele care organizează Pavilioanele naționale (în care exportatorii își prezintă produsele), ele includ cca 90% cheltuielile datorate organizatorilor externi ai târgurilor pentru chiria spațiului, amenajarea standului etc. Din aceeași stirpe partinică au avut parte exportatorii români de un ministru la fel de „inovativ” (ridicat la vremea respectivă la rangul de vice–premier), care a scos peste noapte o Ordonanță aberantă, în urma căreia statul nu a mai putut recupera TVA-ul de la plățile externe (România pierzând astfel milioane de euro), fiind necesar ca imediat ce respectivul personaj și-a pierdut demnitățile să se anuleze Ordonanța în cauză.

Iată că acum actualul ”ministru ong-ist” (care îşi imaginează că economia țării se poate conduce ca un ONG) a anunțat o iminentă Ordonanță de înmormântare a Programului de promovare a exporturilor.

Ne bazăm pe rațiunea șefilor lui administrativi (Viceprim–ministrul Dan BARNA și Premierul Florin CÎȚU),cărora le-am solicitat - în scris - să se consulte cu mediul de afaceri pentru a nu da curs aberației puse la cale de subalternul lor", a transmis Mihai Ionescu, conform unui comunicat de presă.

Claudiu Năsui, replică. "Reforma supără mafiile branşate la banii contribuabilului"

Ministrul Economiei vine cu o replică acidă în acest caz şi afirmă că "reformele supără mafiile puternice branţate la banii contribuabilului". 

„O mare familie!”. Aceste pagini sunt scrise de nimeni altul decât domnul Mihai Ionescu. Un om foarte deranjat că punem capăt unei mafii care căpușa banii publici din ministerul economiei.

E normal să se supere. Reforma supără mafiile puternice branșate la banii contribuabilului. Domnul Ionescu neagă zilele astea orice legătură cu guvernul Năstase, Ion Iliescu sau PSD. Problema este că domnul Ionescu a scris și o carte despre experiența dânsului cu Consiliul de Export. Carte pe care a lăsat-o în minister. Nu de alta, dar domnul Ionescu lucrează în „comerț exterior” de mulți ani.

Vă prezint câteva pagini în care povestește cum s-a născut acel consiliu de export, moșit de el, Ion Iliescu și Adrian Năstase. Capitolul se numește sugestiv „O mare familie!”. Și nu, nu e ironic", a replicat Claudiu Năsui pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel