Matt Damon şi Christian Bale, prezenţi la premiera noului lor film ''Ford vs. Ferrari''

Matt Damon şi Christian Bale au fost marile vedete ale premierei filmului ''Ford vs. Ferrari'', un thriller despre curse de maşini în regia lui James Mangold (''Logan'', 2017), relatează EFE, scrie Agerpres.

Sala Chinese Theatre din Los Angeles, situată pe celebrul Walk of Fame din Hollywood, a găzduit luni seară premiera mondială a acestui film în care mai joacă actorii Caitriona Balfe, Jon Bernthal şi Josh Lucas.

Bazat pe fapte reale, ''Ford vs. Ferrari'', care va fi lansat în cinematografele din SUA la 15 noiembrie, se axează asupra rivalităţii dintre cele două mărci internaţionale de maşini pentru a se impune pe circuitele de curse din anii '60.

Astfel, filmul prezintă eforturile pilotului Ken Miles (Bale) şi ale designer-ului de maşini Carroll Shelby (Damon) pentru a înfrânge puternica firmă italiană Ferrari în cursa de 24 de ore de la Le Mans.

În paralel cu acţiunea frenetică a bolizilor, ''Ford vs. Ferrari'' explorează teme legate de prietenie, familie, sacrificiu şi loialitate.

Este vorba despre al doilea film al regizorului James Mangold, după ''Logan'' (2017), aparţinând universului X-Men prin care Hugh Jackman s-a despărţit de personajul său Wolverine. Filmografia lui Mangold cuprinde titluri ca ''Girl, Interrupted'' (1999), ''Walk the Line'' (2005) sau ''3:10 to Yuma'' (2007).

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23