Jean-Claude Van Damme a făcut turul Penitenciarului Jilava. Actorul belgian le-a povestit deţinuţilor cum a devenit vedetă

damme
damme

Actorul belgian Jean-Claude Van Damme le-a povestit, joi, deţinuţilor de la Penitenciarul Jilava - unde a filmat o zi, pentru lungmetrajul "Six Bullets" - cum a ajuns, dintr-un copil "cu mâini ca nişte scobitori", un star al cinematografiei mondiale.

Însoţit de doi dintre membrii staff-ului său, Van Damme i-a salutat pe cei din personalul penitenciarului Jilava, spunând "enchanté", la coborârea din maşina de golf albă, în timp ce din difuzoarele închisorii se auzeau melodii romantice, la radio. Odată intrat pe porţile pe care este pictată scena de pe afişul filmului românesc "Eu când vreau să fluier, fluier", actorul belgian a fost înconjurat de mascaţi, scrie Mediafax.

Prima sa oprire a fost la sala de forţă, unde câţiva deţinuţi musculoşi şi tatuaţi l-au ascultat pe star, înainte de a se fotografia cu el. Van Damme le-a povestit acestora că şi prietenul său, Max, care era alături de el, a făcut şase ani de închisoare. La ieşirea din sala de forţă, starul le-a urat deţinuţilor baftă la antrenamente, urarea fiind primită, de unul dintre aceştia, cu un salut specific artelor marţiale.

Următoarea oprire a fost la bibliotecă, unde Van Damme s-a fotografiat alături de un bărbat corpolent, pentru ca apoi să viziteze două celule, unde s-a fotografiat cu deţinuţii.

Punctul culminant al vizitei lui Van Damme a fost la clubul penitenciarului, unde, în faţa a aproape 30 de deţinuţi aşezaţi cuminţi în bănci, actorul a povestit cum a devenit celebru. "Nu sunt foarte bun la discursuri, dar, pentru că sunt puţin faimos, vă vorbesc aici", a spus actorul, în timp ce deţinuţilor li se traducea în limba română. "Am fost în ambele lumi", a spus actorul, asigurându-i pe deţinuţi că le înţelege situaţia.

Deţinuţii i-au pus întrebări artistului, care le-a povestit despre modul în care a ajuns faimos. "M-am născut foarte slab. Nici ochii mei nu erau foarte buni. Fetele nici nu voiau să mă vadă", a spus Van Damme. Inspirat din benzile desenate cu supereroi, micul Van Damme a început să facă sport, în special arte marţiale. Acesta le-a povestit deţinuţilor, care îi ascultau în tăcere povestea, cum a plecat în America şi cum a trăit în sărăcie, până a devenit celebru. "Cred că instinctul este mai important decât orice facultate", a spus Van Damme, care i-a sfătuit pe deţinuţi să profite de perioada în care sunt încarceraţi, pentru a afla ce vor să facă în viaţă cu adevărat. "Ar trebui să fiţi psiholog aici", a spus o angajată de la Jilava, moment în care mai mulţi deţinuţi au aprobat-o, mai informează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel