Instalația "Shifting Language", a artistei Oana Clițan, la Vancouver

Oana Clițan
Oana Clițan

ICR New York susține participarea artistei Oana Clițan, cu instalația "Shifting Language", în cadrul proiectului expozițional "The Anthropomorphism of Media", care va putea fi vizionat, în perioada 25 august - 3 septembrie 2017, la galeria DAA Project Space (Dynamo Arts Association), din Vancouver, British Columbia (Canada). Vernisajul va avea loc vineri, 25 august, orele 19.00-22.00. 

Artista româncă va prezenta publicului instalația "Shifting Language", va susține un workshop, un "artist talk" despre propriile creații și va participa la o discuție deschisă despre proiectul în colaborare. 

"The Anthropomorphism of Media" este un proiect colectiv, realizat de Oana Clițan, împreună cu artistele Sylvana D'Angelo (Canada) și Larissa Monteiro (Olanda).  Prin acest proiect, cele trei artiste internaționale, membre ale Zine Club, și-au propus să facă o cercetare despre folosirea internetului și a rețelelor de socializare, în colaborările de la distanță, și să exploreze modul în care acestea pot fi folosite pentru dezvoltarea unor noi concepte și forme vizuale. 

(w670)

Instalația Oanei Clițan intitulată "Shifting Language" este compusă dintr-un website interactiv și o proiecție video, având ca subiect trecerea de la notația fonetică a limbii (scrisul, în general) la un limbaj bazat pe imagini în comunicarea pe social media. Website-ul va permite publicului să realizeze o versiune interpretată pictorial a unui text, printr-o serie de înlocuiri semiologice și jocuri de interpretare.

În cadrul aceluiași proiect, Oana Clițan va susține un "artist talk" despre proiectele sale artistice și de design și despre metodologia ei, precum și un workshop deschis publicului, în care participanții vor aplica această metodologie unui text, prin colaje și desene. De asemenea, va avea loc o discuție publică, la care vor participa Oana Clitan și Sylvana D’Angelo. Cele două artiste vor prezenta proiectul "The Anthropomorphism of Media" și vor vorbi despre procesul de colaborare de la distanță și cum acesta poate fi influențat de modurile specifice de abordare a proiectelor în diferite țări (în acest caz, România, Olanda și Canada) sau culturi.

(w670)

Oana Clițan (n. 1989) este artist vizual și designer român. Abordează cu predilecție subiecte precum limbajul și comunicarea prin imagine, exprimându-se prin colaje, desene, design grafic și alte tehnici artistice. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Grafică (2011), și un master în Design Grafic la AKV (Akademie voor Kunst en Vormgeving) "St. Joost" din Breda, Olanda (2014). De asemenea, a avut o bursă Erasmus la École des Beaux-Artes, din Rennes, Franța (2010). A avut câteva expoziții personale și a participat la mai multe expoziții de grup și festivaluri din România, Olanda, Canada și SUA. În prezent, este stabilită la Rotterdam (Olanda), unde activează ca designer și ilustrator, avându-i printre clienți pe: nrc.next, Medium, Matter, Rotterdam Hogeschool, Haptic Animation Amplifier, Tupperware Russia, Manifest: Animation Show and Tell, Conversas Rotterdam. În lucrările sale, artista pune accent pe felul în care limbajul este folosit într-un anumit context și modul în care poate fi interpretat, folosind predominant o imagistică kitsch și pop și recontextualizând astfel limbajul  într-o nouă perspectivă a culturii contemporane. Recent, a prezentat proiectul "Goodbye Expectations", legat de strategiile de vânzare ale IKEA, într-o expoziție personală, curatoriată de Olimpia Bera, la galeria Visual Kontakt, din Cluj-Napoca. Oana Clițan este activă și în diferite proiecte care vizează comunitatea: din 2013, este membru al Zine Club, un colectiv artistic care are ca scop conectarea comunităților creative internaționale prin schimburi de fanzine, iar, din 2016, este co-organizator la Conversas Rotterdam, o serie de discuții informale în Rotterdam. Cel mai recent proiect al său, instalația "Shifting Language", urmează a fi prezentată în cadrul expoziției sus-menționate, "The Anthropomorphism of Media", la DAA Project Space din Vancouver. 

(w670)

Galeria Dynamo Arts Association (DAA) din Vancouver care va găzdui evenimentul, este un prestigios spațiu cultural, fondat în 1996 de către un grup de artiști independenți, absolvenți ai "Emily Carr Institute of Art and Design" (azi, cunoscuta universitate cu același nume), din Vancouver. DAA dispune de o galerie condusă colectiv și de 14 ateliere pentru artiști. Încă de la început, DAA s-a afirmat ca un spațiu dedicat artei contemporane și practicilor artistice emergente, cu o predilecție pentru sculptură, instalație și performance art. 

"The Anthropomorphism of Media" este un proiect susținut de ICR New York, DAA și CBK Rotterdam.

(w670)

Proiectul se înscrie în strategia ICR New York de promovare în spațiul nord-american a tinerilor artiști români de certă valoare și de generare a unor noi oportunităţi profesionale. De asemenea, proiectul promovează o practică artistică de mare actualitate, aflată la confluența dintre artele vizuale, design și tehnologia informației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel