€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Guvernul taie și pensiile de peste o mie de euro. Ce spune Ponta
Autor: Covrig Roxana

 

Premierul Victor Ponta a confirmat, pentru prima oară de când a vorbit despre suprataxarea bugetarilor care câștigă peste o mie de euro, că taxa de 10% se va aplica și pensiilor care depășesc suma menționată. Premierul a precizat că pentru moment suprataxarea stagnează atât timp cât nu există un acord în Coaliție. 

„Am discutat ieri în şedinţa de Guvern şi din taxa aceea de 10% aplicată asupra tuturor, nu asupra celor din aparatul central, ci asupra tuturor care primesc salarii şi pensii de la buget, asta înseamnă şi companiile naţionale cu capital majoritar sau integral de stat, suma pe care o obţineam acoperea ce au pierdut militarii prin recalcularea pensiilor”, a declarat Ponta, potrivit Gândul.

Victor Ponta a atras atenția că numărul pensionarilor care primesc peste o mie de euro pe lună se ridică la aproximativ 6000.  Însă, suprataxarea stagnează până când va exista un acord în Coaliție.

“Nu vor fi impozitate, aşa intenţionam eu. Era vorba de toate veniturile bugetare. Şi pensiile din bugetul de stat, dar acum e foarte clar că neexistând acordul în Coaliţie, cel puţin pentru moment, nu putem”, a declarat primul ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close