Ford B-Max produs în România a fost prezentat la Geneva

ford b-max
ford b-max

Constructorul american Ford a prezentat, luni, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Geneva, monovolumul de clasă mică B-Max, model care va fi produs exclusiv în România, la fabrica de la Craiova.

B-MAX va fi construit pe aceeaşi platformă cu a modelului Fiesta, însă aspectul vehicului este asemănător cu C-Max, scrie Mediafax.

Noul model va fi cu aproximativ 10 centimetri mai lung şi mai înalt faţă de Fiesta în cinci uşi.

B-MAX nu va avea în echiparea caroseriei barele centrale care despart portierele la vehiculele obişnuite, iar uşile din spate se vor deschide prin rabatare spre protbagajul maşinii.

Prezent la Geneva la evenimentul de lansare a noului model fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, apropiat al oficialilor Ford, a declarat că B-Max va fi echipat cu variante de motorizare de un litru, propulsoare care vor fi fabricate tot în România.

Reprezentanţii Ford au menţionat că primele modele de test vor putea fi văzute pe şosele începând din vara acestui an, urmând ca producţia de serie să aibă loc la începutul anului viitor.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, prezent şi el la eveniment, a spus că ştia de mult timp cum va arăta modelul B-Max şi că este sigur că maşina va reprezenta un vârf de gamă a mărcii Ford.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel