Filme cu Charlie Chaplin, restaurate în 2K şi 4K, vor fi lansate în cinematografele din lumea întreagă

La 100 de ani de când Charlie Chaplin a regizat şi a interpretat rolul principal în 'The Kid', primul său lungmetraj, unele dintre cele mai cunoscute filme mute ale celebrului actor de comedie sunt restaurate şi vor fi lansate în cinematografele din lumea întreagă, informează vineri Reuters. 

Compania franceză mk2 şi distribuitorul internaţional Piece of Magic au anunţat într-un comunicat că s-au asociat pentru a marca această aniversare centenară. Printre filmele restaurate în 2K şi 4K de compania franceză, al cărei sediu se află la Paris, se află pelicule clasice din filmografia lui Charlie Chaplin, precum 'The Gold Rush', 'City Lights', 'The Circus', 'Modern Times' şi 'The Great Dictator'.

Compania mk2 va lansa o copie restaurată în 4K a filmului 'The Kid' în Franţa, în toamna acestui an, iar Piece of Magic va colabora cu reţeaua sa de difuzori, dar şi cu parteneri de distribuţie ai mk2, pentru a lansa acel film, alături de alte pelicule, în peste 50 de ţări şi teritorii.

'În 1921, 'The Kid' a confirmat statutul de star al lui Chaplin şi talentele lui extraordinare în arta cinematografică', a declarat directorul executiv al companiei mk2, Nathanael Karmitz, în acelaşi comunicat.

'Ni se pare potrivit ca în acest an, în parteneriat cu Piece of Magic, să îl readucem pe Chaplin în cinematografele din lumea întreagă şi să continuăm să conservăm moştenirea operei sale, celebrându-i modernitatea şi emoţiile care au rezistat până în zilele noastre', a adăugat el. Cele două companii au anunţat că vor exista noi afişe şi noi trailere 'concepute pentru publicul contemporan', pentru a marca această aniversare specială. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel