Federer, șansa de a redeveni numărul 1 mondial

Federer este devansat de Nadal cu doar 155 de puncte în clasamentul ATP, putându-l depăşi pe acesta în cazul în care va atinge semifinalele la turneul de la Rotterdam din Olanda, în condiţiile în care jucătorul spaniol nu va disputa nicio competiţie săptămâna viitoare.

„Îmi amintesc că am jucat pentru prima oară la Rotterdam, în 1999, a fost unul dintre primele turnee la care am avut şansa să evoluez la cel mai înalt nivel. Mă bucur că voi lua parte la festivităţile celei de-a 45-a ediţii", a scris pe site-ul său laureatul Openului Australiei 2018 de la Melbourne, unde şi-a trecut în palmares al 20-lea titlu de Mare Şlem.

Elveţianul, puţin obişnuit să ia parte la turnee de categoria a doua în ultimii ani, a acceptat de această dată invitaţia organizatorilor competiţiei de la Rotterdam, turneu de categoria ATP 500, penultima ca valoare din circuitul profesionist, având probabil în vedere primul loc în ierarhia mondială.

Poate deveni cel mai vârstnic număr 1



Dacă va atinge vârful ierarhiei mondiale, pentru prima oară din octombrie 2012, Roger Federer va deveni, la 36 de ani, cel mai vârstnic număr unu mondial din istoria tenisului, devansându-l pe americanul Andre Agassi, care a reuşit această performanţă la 33 de ani. Elveţianul îşi va mări, totodată, recordul de săptămâni petrecute în fotoliul de lider ATP, pe care îl deţine deja, cu un total de 302 săptămâni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel