Expoziție Eli Lotar la Muzeul Colecțiilor de Artă

Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Centre Pompidou și Jeu de Paume, sub găzduirea Muzeului Colecțiilor de Artă și în contextul Sezonului România – Franța, vă invită la o mult așteptată și emoționantă expoziție: Eli Lotar (1905-1969), unul dintre cei mai importanți fotografi ai avangardei pariziene. 

Născut Eliazar Lotar Teodorescu, fiu al lui Tudor Arghezi. Primul aparat de fotografiat l-a primit de la tatăl său. Expoziția reprezintă o retrospectivă a operei lui Eli Lotar, așa cum a fost ea realizată în 2017 la Centre Pompidou, și desigur este o premieră absolută pentru România.

Întreaga modernitate vibrantă, spectaculoasă, poetică, decadentă și tulburătoare e surprinsă în fotografiile și filmele lui Eli Lotar: imagini din spitale și abatoare, scene din viața prostituatelor, lumea artelor performative, bucăți de peisaje mediteraneene ori din siturile arheologice din Grecia de la începutul anilor ’30. Expoziția va cuprinde și alte materiale documentare inedite (cărți, reviste, scrisori, negative).

Coordonator programului este Ioan Cristescu, Director MNLR, Curatori: Damarice Amao și Pia Viewing, Design: Cosmina Goagea, Alex Condrea, Anastasia David, Constantin Goagea, grafică: Petru Șoșa, Suport multimedia: Marian Golescu, Coordonator expoziție și catalog: Andreea Drăghicescu, MNLR.

Coordonator volum scrisori inedite: Alina Ioan, MNLR, anunță MNLR într-un comunicat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel