Documentarul „Țara moartă” (2017) intră în cinematografe începând cu 25 august

Luni, 21 august, de la ora 19.30, va avea loc proiecția de presă a documentarului „Țara moartă”, în regia lui Radu Jude, laCinema „Elvire Popesco”. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului Radu Jude.

Documentarul, prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Locarno, va rula în cinematografele din toată România începând cu data de 25 august 2017. Documentarul a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, un program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic. Pelicula, prezentată luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8.500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii 1930-1940.

(w670)

Fotografie Costică Acsinte

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Documentarul Țara moartă (2017) a fost realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, declară regizorul Radu Jude.

„Țara moartă” este o producție Hi Film și Fast Film cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Orange România. Producătorul acestui documentar este Ada Solomon. Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje, printre care se numără și „Lampa cu căciulă” (2006), câștigător a peste 50 de premii la festivaluri internaționale, și „Alexandra” (2007), selectat la Clemont-Ferrand și premiat la Oberhausen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel