Deputatul Doru Oprişcan a demisionat, luni, din Partidul Naţional Liberal pe motiv că în filiala Mureş, pe listele căreia a fost ales, încă se face diferenţa între foştii PNL-işti şi foştii PDL-işti.
De cealaltă parte, PNL Mureş a anunţat, într-un comunicat de presă, 'încetarea calităţii de membru al Partidului Naţional Liberal a numitului Oprişcan Mihai Doru' şi faptul că 'regretă modalitatea prin care numitul Oprişcan Mihai Doru abandonează organizaţia noastră, având în vedere că demisia sa nu a fost motivată în niciun fel'.
'Astăzi eram trist că mi-am anunţat demisia în Grupul parlamentar PNL, apoi am văzut comunicatul celor din PNL Mureş. Ei s-au transformat într-o instanţă care să îmi judece mie demisia, vorbeau de 'numitul'. Am spus şi celor din grup că nu am niciun motiv legat de activitatea grupului sau de cea a conducerii formaţiunii la nivel central, dar ceea ce se întâmplă în Mureş nu aduce nimic bun pentru PNL. Atâta timp cât se continuă cu foşti PNL-işti şi foşti PDL-lişti, partidul în Mureş va ajunge sub 5%. Au mai fost sub 5% şi eu i-am bătut singur atunci când am candidat independent la Consiliul Local Târgu Mureş. Tonul pe care a fost scris acel comunicat explică faptul că paharul trebuia să se umple şi să se finalizeze cu o demisie. Tot ce înseamnă acum activitatea PNL Mureş este războiul pe care îl duc foştii PNL-işti împotriva foştilor PDL-işti', a declarat, pentru Agerpres, Doru Oprişcan.
Război împotriva foştilor PDL-işti
Deputatul a arătat că în PNL Mureş a început un adevărat 'război', care s-a soldat cu demisii şi excluderi din partid a celor care au făcut parte din PDL şi că faptul că însă se face o diferenţă clară între cele două tabere este demonstrat de modul în care a fost gândit Biroul Judeţean.
'Dacă tot ai unificat cele două partide, nu faci un Birou Judeţean cu 29 foşti PNL-işti şi unul sau doi foşti PDL-işti. Încă nu ştiu ce voi face, oferte există, dar nu ştiu dacă intru în alt partid sau nu', a precizat Doru Oprişcan.
PNL Mureş a anunţat, luni, încetarea calităţii de membru al partidului a deputatului Doru Oprişcan.
'Partidul Naţional Liberal filiala Mureş anunţă încetarea calităţii de membru al Partidului Naţional Liberal a numitului Oprişcan Mihai Doru. Depunerea demisiei a avut loc la sediul Partidului Naţional Liberal Mureş, din Târgu Mureş, luni, 26 martie 2018 (...) PNL Mureş regretă modalitatea prin care numitul Oprişcan Mihai Doru abandonează organizaţia noastră, având în vedere că demisia sa nu a fost motivată în niciun fel. Considerăm că felul în care deputatul Oprişcan Mihai Doru a decis să părăsească Partidul Naţional Liberal este manifestarea dispreţului la adresa celor 25.284 de mureşeni care, în decembrie 2016, au acordat votul Partidului Naţional Liberal, pe listele pentru Camera Deputaţilor. Sperăm ca fostul nostru coleg, în calitatea sa de deputat, să nu migreze la un alt partid. În caz contrar, alături de dispreţul la adresa celor 25.284 de mureşeni se va adăuga şi jignirea profundă a acestora', a mai precizat PNL Mureş.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News