Cum se moare la Paris?

Marine Le Pen
Marine Le Pen

Cum se moare la Paris? Tot mai des, în ultima vreme, în urma atacurilor teroriste.

În ultimii doi ani, trei sute de persoane au fost ucise de teroriști. Alte câteva sute au fost rănite. Așa s-a întâmplat și în atentatul de joi seara de pe Champs Élysées. Nu mai contează măsurile de securitate. Numeroșii români care au vizitat capitala Franței în ultimii doi ani au văzut, în afara patrulelor de Poliție, unități ale Armatei desfășurate pe străzi, în orașul luminii și al libertății.
 
Duminică are lor primul tur al alegerilor prezidențiale în Franța. Sondajele arată doi favoriţi: Emmanuel Macron și d-na Marine Le Pen. Din totalul de 11 candidați, opt sunt antieuropeni. Cea mai antieuropeană, antiemigrație și, mai ales, antimusulmană este d-na Le Pen. În campania electorală s-a discutat despre orice în afară de ceea ce apasă cel mai mult Franța: fundamentalismul islamic și atacurile teroriste. Pentru cunoscători, Franța are o populație musulmană, provenită în special din Nordul Africii, de peste 6 milioane de persoane. La Marsilia, numărul musulmanilor este mai mare decât cel al altor confesiuni religioase. Faptul că politicienii francezi au ignorat problema nu înseamnă că ea nu există. Terorismul tocmai s-a manifestat, din nou, joi seara. Se așteaptă ca d-na Le Pen să câștige multe voturi noi. Sociologii consideră că francezii mint sondajele de opinie, afirmând că nu vor vota Le Pen - extrema dreaptă - fiindcă nu este "political correct", dar în fața urnei nu vor ezita. Pe scurt, în Franța, s-ar putea reedita spirala tăcerii de la alegerea lui Trump în Statele Unite. 
 
Desigur că d-na Le Pen vorbește despre scoaterea Franței din Uniunea Europeană. Dacă Franța ar ieși din UE, probabil Uniunea s-ar desființa. Toate statele sunt intens preocupate și, la loc de frunte, ar trebui să fie România. Fără UE, țara noastră o poate lua în orice direcție, inclusiv către o dezmembrare rapidă. Un ziarist român, îndeobște bine informat, vorbește deja despre organizarea, în România, a Ligii Vestului. Mișcarea cuprinde primarii din Timișoara, Arad, Oradea, Cluj și Sibiu. 
 
Nu cred că Franța, chiar condusă de Marine Le Pen, ar putea ieși din UE. Singura țară europeană care poate supraviețui economic în afara Uniunii este Marea Britanie și asta, în primul rând, datorită fostului său imperiu colonial. Franța, singură, nu are forța economică necesară pentru a se putea impune. Oricum, problemele politice și economice Franța-UE vor fi atent dezbătute, indiferent dacă d-na Le Pen câștigă sau nu alegerile. Esențial în acest moment este însă ca toți liderii europeni să ia serios în dezbatere fenomenul terorist generat de fundamentalismul islamic.
 
În Europa, atentatele au ajuns să se petreacă o dată pe săptămână. Înainte de Paris au fost Stockholm, Londra, München, Berlin. Șirul terorii devine tot mai lung. Noi, cei din estul european, care am trăit și în perioada comunistă, ne mai aducem aminte de formula prin care regimurile totalitare încercau uneori să rezolve o problemă grea prin ignorarea ei. Așa era în România lui Ceaușescu aprovizionarea cu alimente a populației sau căldura în case, iarna. Până la urmă, viața reală a învins propaganda comunistă. Din nefericire, în Occidentul capitalist și liberal de astăzi, există tendința de a considera că fundamentalismul islamic nu este neaparat rău. Se iau doar măsuri de securitate costisitoare și ineficiente. Se refuză tratarea problemei, cu toate implicațiile sale, pentru a se menaja sensibilitățile musulmanilor obișnuiți. Se ignoră faptul că și ei sunt, la fel ca toți ceilalți, supuși riscului atentatelor. Problema nu este să pui un polițist la fiecare pas pe Champs Élysées sau pe Oxford Street.
 
Fenomenul terorist trebuie tratat sub toate aspectele, în primul rând cultural și religios, apoi economic, pentru a putea fi combătut eficient. Procesul e de durată. Nimeni nu ar trebui să se aștepte la rezultate palpabile pe termen scurt. Există experiența Israelului, care se află în război permanent cu terorismul, încă de la formarea sa ca stat. Ar exista însă o perspectivă. În așa fel încât lucrurile să nu degenereze din rău în mai rău, așa cum se întâmplă astăzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel