Crina Coco Popescu a devenit, la 16 ani, cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Mt. Vinson (4.892 m) din Antarctica, performanţă reuşită în ziua de 4 ianuarie, când a escaladat cel mai înalt vârf al continentului, în cea mai importantă expediţie a sa de până acum, „Antarctica 2010 - 2011“.
Astfel, primul obiectiv al expediţiei a fost atins şi Coco mai are doar un singur vârf de urcat din circuitul Seven Summits - Everestul.
„A fost o ascensiune lungă, de aproape 12 ore, dar nu mi-a pus probleme deosebite. M-am mişcat bine şi, deşi eram evident cea mai tânără, ritmul impus de Alex, Mario şi Max mi-a convenit de minune. După aproape 18 ore de la plecare, pe o vreme buna dar cu -30 - -35 de grade, după o coborâre cu mici peripeţii, am ajuns din nou la căldura sacului meu de dormit, a relatat Coco Popescu. Acum suntem din nou în tabăra de bază din Union Glacier şi aştept următoarea ascensiune, pe Sidley“, a precizat tânăra alpinistă.
Obiectivele Crinei în cadrul expediţiei din Antarctica sunt escaladarea munţilor Sidley şi Vinson - cel mai înalt vulcan, respectiv cel mai înalt vârf din Antarctica. Dacă şi ascensiunea pe Sidley (4.285 m) reuşeşte, Coco va fi prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes - cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu