Cele mai noi cupluri de la Hoolywood. Vezi ce vedete s-au mai combinat recent

Este uşor să începi o relaţie la Hollywood, iar a fi actor îţi facilitează mult apropierea de o persoană de sex opus. Este însă mai greu să o continui ani şi ani, sub presiunea permanentelor tentaţii ale Hollywood-ului, a fanilor şi paparazzilor.

Blake Lively şi Leonardo DiCaprio

Idila lui Leo, 36 de ani, cu vedeta din Gossip Girl a început în luna mai a acestui an, când cei doi au fost fotografiaţi pe Riviera Franceză, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, în ipostaze extrem de tandre.

De atunci, în ciuda angajamentelor profesionale, cei doi au fost adesea surprinși împreună, Blake sărbătorindu-şi în luna august aniversarea celor 24 de ani alături de iubitul său şi făcând adesea lungi zboruri cu avionul numai pentru a petrece câteva zile alături de el (Leo filmează în prezent în Australia pentru The Great Gatsby).

Jennifer Aniston şi Justin Theroux

După mai mulţi ani în care fosta doamnă Pitt a avut drept parteneri actori celebri şi arătoşi precum Bradley  Cooper, Vince Vaugh şi, se pare, Gerard Butler, s-a îndrăgostit de un muzician, John Meyer.

Însă relaţia cu acesta a fost extrem de zbuciumată, despărţirea oferindu-i ocazia lui Jen de a face loc în viaţa sa unui actor (şi scenarist) mai puţin cunoscut, Justin Theroux, de 42 de ani.

Taylor Lautner şi Lily Collins

Viitoarea Albă ca Zăpada din pelicula regizată de Tarsem Singh şi atrăgătorul vârcolac din franciza Twilight au fost colegi de filmări în Abduction. Se pare că actriţa de 21 de ani a fost cucerită de trupul perfect al lui Taylor, dar şi de săruturile sale de pe platourile de filmare.

Eva Mendes si Ryan Gosling

Eva Mendes, 37 de ani şi Ryan Gosling, 30 de ani - au fost surprinşi în urmă cu câteva zile distrându-se şi împărtăşind gesturi tandre în în Disneyland, California. Vezi aici detalii şi fotografii care le certifică relaţia.

Sandra Bullock şi Ryan Reynolds

La începutul acestui an, actriţa de 47 de ani declara vehement că între ea şi partenerul său din The Proposal nu există o relaţie intimă, menţionând că acesta îi este doar un prieten „nemaipomenit” care i-a a fost alături în ultimii 10 ani.

Jessica Biel si Justin Timberlake

Nu sunt tocmai la prima ieşire împreună, dar cum escapadele lor din ultima vreme s-au dovedit destul de „promiţătoare”, de parcă abia acum ar începe o relaţie, au ajuns din nou în atenţia publicului.

George Clooney si Stacy Kiebler

Actorul de 50 de ani a acordat o singură dată şansă căsniciei şi de atunci a mers pe drumul celibatului, făcând curte unora dintre cele mai frumoase femei din lume: actriţe, fotomodele şi chiar ospătăriţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel