Cele mai citite

Ce se întâmplă în culise înainte de verdictul care poate schimba soarta României. Rolul-cheie al BNR

Foto Agerpres

Analistul politic Bogdan Chirieac a venit cu o informaţie extrem de importantă, într-un moment în care în România vin toate agenţiile de rating.

Agenţia de rating Fitch a anunţat deja că raportul despre România va fi făcut public pe 31 iulie. 

Reprezentanţii instituţiei au participat marţi la discuţiile tehnice cu specialiştii agenţiei, desfăşurate în cadrul procedurii de evaluare a ratingului de credit suveran al României.

Potrivit unui comunicat al MF, întâlnirea face parte din seria consultărilor desfăşurate de agenţie cu principalele instituţii economice ale statului român şi a avut ca obiectiv prezentarea evoluţiilor economice recente, a strategiei de consolidare fiscală şi a perspectivelor economice pentru perioada următoare.

Toate cele trei mari agenţii de rating (S&P Global Ratings, Moody's şi Fitch) au o perspectivă "negativă" asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează ţara la un pas de un calificativ din categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii n.r.). 

În acest context, analistul politic Bogdan Chirieac a venit cu o informaţie tare la România TV, în emisiunea moderată de Ionuţ Grigore. 

"Înţeleg că intrarea României în Junk va fi oprită tot de Banca Naţională a României. Un lucru mai puţin cunoscut acesta. O să aflu detalii şi le voi face publice", a spus Bogdan Chirieac.

CITEŞTE ŞI Riscurile retrogradării României la „junk”: Dobânzile ar putea exploda, avertizează Val Vâlcu

Bogdan Chirieac, informaţie tare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie
x close