Carmen Dan, la finalul mandatului Preşedinţiei la Consiliul UE: Am avut alături o echipă ce a arătat că imposibilul nu există

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a evidenţiat miercuri, într-un mesaj transmis la finalul mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE, că în cele şase luni a avut alături o echipă de 'profesionişti inimoşi', care au arătat întregii Uniuni Europene că 'imposibilul nu există'.

'Am încheiat o perioadă de şase luni ce a marcat o premieră istorică pentru România: deţinerea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. O perioadă în care am avut alături o echipă formată din profesionişti inimoşi, care au arătat întregii Uniuni că imposibilul nu există. Mă simt împlinită că astăzi am reuşit să fiu alături de mulţi dintre aceşti oameni, să împărtăşim impresii despre cele şase luni şi să ne gândim la viitor. Pentru că vocaţia europeană a Ministerului Afacerilor Interne nu se termină odată cu predarea Preşedinţiei rotative.

Vă felicit din nou, dragi colegi, şi mă bucur că am marcat încheierea Preşedinţiei Române a Consiliului în stil european, aşa cum am fost în toată această perioadă! Mă înclin în faţa voastră şi voi păstra mereu vie în mintea şi sufletul meu ECHIPA care a gestionat cu succes prima Preşedinţie a Consiliului UE deţinută de România!', a scris Dan, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel