Borbely: Cele două partidulețe maghiare reprezintă un pericol

Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, sâmbătă, la Zalău, după încheierea CRU al Uniunii, că alegătorii de etnie maghiară trebuie să înţeleagă ce pericol mare reprezintă "cele două partiduleţe maghiare", referindu-se la PCM şi PPMT. Kelemen Hunor a declarat  că şeful de campanie pentru parlamentarele din 9 decembrie  a fost numit secretarul general al UDMR, Kovacs Peter.

 Laszlo Borbely a declarat, presei, după încheierea Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, că Uniunea trebuie să depăşească pragul de 5 la sută pentru accederea în Parlament, pentru că altfel nu va putea reprezenta interesele comunităţii maghiare.

 "Strategia e simplă, să câştigăm alegerile, pragul de 5 la sută este foarte important. Dacă nu-l depăşim, nu vom putea reprezenta interesele maghiarilor. Alegătorii trebuie să înţeleagă cât de mare este pericolul pe care îl reprezintă aceste două partiduleţe maghiare (PCM şi PPMT - n.r.), care ştiu că nu vor câştiga, ştiu că nu au nicio şansă, dar vor să ia doar voturi de la noi. Acest lucru sper că va fi convingător, astfel să nu primească voturi sau să primească cât mai puţine. Ne aşteaptă patru ani grei, va trebui să arătăm cât de uniţi suntem", a spus Borbely. La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a manifestat, după terminarea CRU, speranţa ca la alegerile parlamentare din 9 decembrie Uniunea să nu fie afectată de voturile date de electorat celorlalte partide maghiare. "Vrem la alegeri să maximizăm voturile şi mandatele în viitorul Parlament, să avem reprezentare proporţională şi un proiect politic care, indiferent dacă vom fi la putere sau în opoziţie, să fie un proiect pentru toţi cetăţenii ţării, dar şi pentru comunitatea maghiară. Sper că voturile către celelalte partide maghiare nu ne vor afecta, dar nu putem spune că 10.000, 15.000, 20.000 de voturi care vor fi adunate de ei, nu înseamnă nimic. Fiecare vot contează, fiecare cetăţean contează, dar noi nu vom avea dispute cu ei", a afirmat Kelemen.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel