Bihor: În premieră în România, cel mai mare festival de film dedicat muntelui, adus la Oradea de MTC

Cel mai mare festival de film documentar din lume dedicat muntelui, aflat în 2019 la cea de-a 67-a ediţie consecutivă, 'Trento Film Festival. Montagne e Culture', ajunge în România, în premieră, în cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea, în perioada 15 - 19 mai.

Potrivit unui comunicat al MTC, timp de două zile, prima ediţie la Oradea a 'Trento Film Festival. Montagne e Culture ' va oferi publicului o selecţie de filme premiate, respectiv creaţii ale unor reputaţi regizori europeni. Orădenii vor avea ocazia să vizioneze filme premiate precum 'Auspiciu', în regia Elenei Goatelli şi a lui Angel Louis Esteban Vega, ce va fi difuzat la Oradea după ce a fost lansat, în premieră mondială, la Festivalul de film de la Trento, care a avut loc între 27 aprilie - 5 mai 2019.

De asemenea, va fi prezentat filmul 'Muntele magic', realizat de regizoarea româncă Anca Damian, film care a primit Marele Premiu 'Citta di Trento' în 2016, precum şi alte două filme, 'Aaron Durogati - Playing with the invisible', în regia lui Matteo Vettorel şi Damiano Levati, şi 'Panaroma'¸ în regia lui Jon Heranz, acesta din urmă laureat cu Premiul 'Maio Bello' în 2016.

Cu acest prilej, va fi prezent la Oradea şi directorul festivalului, Mauro Leveghi. Sărbătoarea muzeului din acest an va cuprinde manifestări cultural-ştiinţifice de larg impact pentru publicul vizitator de toate vârstele, cu prezentări de carte ce aduc în atenţie activitatea profesională a specialiştilor de la Muzeul Ţării Crişurilor, un regal de muzică clasică şi de cameră, expoziţii etc. Zilele MTC vor fi încheiate, ca şi în fiecare an, cu Noaptea Muzeelor, când va avea loc cea de-a V-a ediţie a manifestării 'Muzeele orădene împreună!', devenită deja o tradiţie, prilej cu care orădenii vor putea să descopere o interesantă ofertă expoziţională în toate muzeele din municipiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel