Avram Iancu se antrenează zilele acestea pentru ultramaratonul ”Arctic 666”.
Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, şi-a întrerupt vineri cursa de marş forţat şi alergare spre Constanţa, el susţinând că nu se poate concentra asupra acestui antrenament desfăşurat înainte de participarea sa la ultramaratonul de la Polul Nord, din luna martie, unul dintre cele mai grele din lume.
'Nu mă pot concentra la ceea ce mi-am propus. Am decis să mă retrag puţin, să mă liniştesc, pentru ca apoi să mă dedic, în totalitate, Ultramaratonului Arctic 6633', a declarat, pentru Agerpres, Avram Iancu. De la startul de marţi, din Petroşani, Iancu a mărşăluit timp de trei zile şi a parcurs o distanţă de 176 de kilometri, timp în care a dormit afară şi a alergat pe frig şi ploaie. 'A fost un antrenament din care am învăţat foarte mult. Sunt mult mai experimentat, am dormit afară, două zile am fost bătut de ploi', a spus Iancu.
Citește și: Avram Iancu, la ultramaratonul Arctic 6633 Ultra, Polul Nord
Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele realizate de-a lungul anilor în confruntări extreme, el reuşind să străbată înot Canalul Mânecii şi cursul fluviului Dunărea, de la izvoare până la Marea Neagră. Ultima provocare a bibliotecarului din Petroşani a avut loc în toamna anului trecut şi a fost dedicată Centenarului Marii Uniri.
Iancu a înotat de-a lungul ţărmului Mării Negre, de la Sulina la Istanbul, pe o distanţă de 680 de kilometri, timp de 60 de zile, din care 50 de zile le-a petrecut efectiv în apă. El a înotat zilnic, fără costum de neopren şi fără labe de înot, între 13,8 şi 15 kilometri, la o temperatură a apei de 15-16 grade Celsius. Avram Iancu a participat şi anul trecut la Ultramaratonul Arctic 6633 de la Polul Nord, dar a fost nevoit să abandoneze după o zi, din cauza unor probleme de sănătate la un picior.
Citește și: Avram Iancu şi aventura pe Dunăre, subiect de film
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu