Arsenie Boca, pictura care ar fi prezis marile evenimente ale secolului XX

profetie-pictura
profetie-pictura

Părintele Arsenie Boca a realizat în anul 1968 o pictură despre care se zice că a prevestit evenimentele importante ale secolului XX.

Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi, scrie fundatiaarsenieboca.ro.

Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui.

Peste 15.000 de pelerini sunt aşteptaţi, joi, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, pentru a participa la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel