Într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus de ce ne-am confruntat cu un episod de vreme rea și deosebit de rece la finalul lunii septembrie.
„În ultimii ani am avut ierni care au început mai târziu, lăsând locul unor toamne prelungite și calde. Dacă ne uităm acum pe statistică, și luna septembrie, chiar cu acest episod cu vreme mai rece decât normal, pe medie este una mai caldă decât normalul și se înscrie în evoluția întregului an pe care îl traversăm. De la începutul lui 2025 și până acum, într-o singură lună, în mai, a fost mai rece decât media ultimelor decenii. Este adevărat însă că această săptămână e una deosebit de rece, care a lăsat loc apariției precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare la munte, unde pe crestele cele mai înalte s-a depus și strat de zăpadă. Episodul este însă de scurtă durată și se va încheia în weekend“, a explicat Florinela Georgescu.
Vremea în perioada următoare. Florinela Georgescu (ANM), explicații
Chiar dacă episodul de vreme deosebit de rece este foarte puternic, statisticile ne arată că în următoarea perioadă vremea caldă va reveni, poate chiar cu temperaturi peste mediile perioadei din calendar.
„Ultimii ani ne-au obișnuit cu venirea cu adevărat a iernii înspre decembrie și chiar ianuarie. Chiar temperaturi peste normă în prima jumătate a iernii, cu probabilitatea tot mai mare de apariție a fenomenelor celor mai severe dincolo de jumătatea lunii ianuarie.
Pe de altă parte, cam în fiecare din ultimii ani, am avut un episod de câteva zile, fie în octombrie, fie în prima parte a lunii noiembrie, care au arătat ca un început de iarnă. De regulă, astfel de evenimente nu aduc zăpada în zona joasă.
Acum, solul este foarte cald și își spune cuvântul în forma precipitațiilor. Aerul rece care încearcă să pătrundă deasupra țării întâlnește o rezistență din partea aerului cald, aer care încă este specific acestei perioade din an.
Chiar dacă structurile barice sunt mai ca de început de iarnă, concretizarea în forma fenomenelor nu este atât de severă. Mai mult de zona montană, cu precipitații mixte și posibilitatea de apariție a unor fenomene la limita viscolului, această posibilitate este mai redusă la final de septembrie, început de octombrie“, a zis Florinela Georgescu.