Întrunită statutar, cu participarea, ca invitați, a președintelui JODA, Grigore Radoslavescu, a președintelui Comisiei de Atestare Profesională, Viorel Popescu, și a coordonatorului Editurii UZP, Teodora Marin, ședința a dezbătut concluziile rezultate în urma Adunării Generale Ordinare, care s-a desfășurat la sfârșitul lunii martie a.c. „Măsura de a prelungi durata votării la trei zile s-a dovedit excelentă. Colegii au votat astfel cu mai mare accesibilitate, iar la sediu am avut o echipă tehnică ce a fost la dispoziția celor care au ales să voteze fizic și nu s-au înregistrat probleme sau dificultăți”, a menționat Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR.
La rândul său, președintele Dan Constantin a punctat faptul că „votul puternic majoritar pentru activitatea UZPR este o confirmare a parcursului conducerii alese la Adunarea Generală din 2024 și pentru programul adoptat atunci, care a avut ca piloni centrali unitatea organizației, afirmarea componentei de creație a UZPR, accentuarea caracterului profesional, poziționarea pro-Europa și împotriva oricăror manifestări extremiste. Rapoartele prezentate Adunării Generale au fost aprobate cu o largă majoritate, ceea ce ne dă susținerea necesară de a continua pe calea strictă a prevederilor statutare”.
La același subiect, președintele UZPR a subliniat că Adunarea Generală Ordinară a aprobat și modificarea Regulamentului Comisiei de Atestare Profesională, astfel că la cererile pentru indemnizația de pensionare se vor lua în calcul strict zece ani vechime minimă în presă și șapte ani de calitate de membru al UZPR. „În același timp, menționez că situația financiară a UZPR este solidă, avem resursele din cotizații și supraveghem cu atenție cheltuielile, astfel încât să existe siguranță și predictibilitate. În privința înscrierilor, de la începutul acestui an avem 89 de noi membri, majoritatea jurnaliști din instituții de presă cu activitate consistentă”, a mai spus Dan Constantin. „În evaluarea dosarelor avem în vedere transparența, legile României, Statutul UZPR, regulamentele în vigoare, criteriile profesionale și normele europene”, a adăugat Viorel Popescu.
Ordinea de zi a inclus și un vot pentru ca președintele UZPR, Dan Constantin, să reprezinte UZPR în demersurile juridice privind deciziile Consiliului General al Municipiului București referitoare la anularea accesului gratuit al jurnaliștilor la instituțiile de cultură și parcările administrate de Primăria Capitalei.
În legătură cu activitățile din următoarea perioadă, președintele UZPR a menționat inițierea unei dezbateri legate de stadiul implementării directivelor europene anti-SLAPP. „Ministerul Justiției transpune această directivă europeană în cadrul unui proiect la care UZPR a depus o serie de amendamente și care au fost dezbătute în Camera Deputaților”, a spus Andreea Crețulescu. Pentru a continua să fie o voce puternică în acest demers național, UZPR va colabora cu Academia de Științe Juridice, cu instituții de presă și ONG-uri, organizând o largă dezbatere în luna iunie 2026.
Conducerea UZPR se va afla la Carei, în perioada 7-10 mai, la o reuniune regională la care vor participa filialele UZPR din zona de nord-vest, iar anterior, pe 3 mai, reprezentanți ai UZPR ar urma să participe la o dezbatere importantă, la TVR, pe tema implementării în România a European Media Freedom Act.