"Au fost finalizate interviurile pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef DNA! Joi, 06.09.2018, la orele 13.00, pe pagina de internet a MJ vom face cunoscută propunerea pentru procurorul-şef DNA, precum şi programele de management", a afirmat Toader într-o postare pe Facebook.
Ultimii trei procurori declaraţi admişi la selecţia pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au susţinut, marţi, interviurile cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Aceştia sunt procurorul militar Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea - fost procuror general adjunct al României şi Paula-Nicoleta Tănase - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Luni, Sorin Armeanu - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean - procuror la DNA Constanţa, Adina Florea - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au susţinut interviul la sediul MJ.