Primul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu preferă so lucreze în ţară întrucât, susţine el, nu s-a putut despărţi de oraşul său natal, Iaşi.
Autor: Romulus Bălăşoiu
'Vă mărturisesc că nu au fost puţine momentele când, primind invitaţii de a mă stabili în străinătate, fie ca profesor, fie ca în calitate de cercetător, am consumat nopţi de nesomn pentru a lua o decizie. În ultimii 20 de ani, am stat destul de mult timp afară, prima dată când mi-am pus această întrebare, răspunsul a fost simplu, nu mă pot desparte de oraşul meu natal. Pot să fac multe lucruri bune stând acasă şi luptând împotriva lucrurilor care nu ne plac. Nu consider că este un sacrificiu, ci, dimpotrivă, am ales bine, chiar dacă înseamnă şi consum nervos, oboseală, de multe ori insatisfacţii, dar cu atât mai dulce este victoria', a declarat premierul unei tinere care vrea să studieze la Cambrige.
De asemenea, premierul a recunoscut că deşi mediile sale erau peste 9,90, nu a fost un tocilar ci, dimpotrivă, a fost 'un licean foarte încântat de ceea ce înseamnă adolescenţa', informează Agerpres.