Magistraţii de la instanţele de pe raza Curţii de Apel Bucureşti s-au întrunit, marţi, în cadrul unei Adunări Generale, unde au fost prezenţi 202 dintre cei 240 de judecători în funcţie, pentru a discuta despre efectele noii legi a salarizării, scrie Agerpres.
În declaraţia adoptată în cadrul Adunării Generale, magistraţii denunţă "încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică" şi resping, ca inacceptabile, dispoziţiile cuprinse în noua lege.
CITEȘTE ȘI - Legea salarizării unitare: Grevă japoneză în spitalele din România, marți / foto
"Judecătorii denunţă degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică. Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, să efectueze toate demersurile instituţionale la nivel intern şi internaţional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenţei reale a judecătorului, ca cerinţă esenţială într-o societate democratică. Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispoziţiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susţinând în integralitate observaţiile înaintate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect", se arată într-un comunicat al CAB.
Pe de altă parte, CAB anunţă că judecătorii amână pentru viitoarea şedinţă a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activităţii instanţei.