DCNews Sport Fotbal Fotbal american, NFL. Antonio Brown, vedeta transferată de Patriots, acuzat de viol

Fotbal american, NFL. Antonio Brown, vedeta transferată de Patriots, acuzat de viol

Brown, 31 ani, este acuzat că a agresat-o sexual pe Britney Taylor, 28 de ani, în trei ocazii, între 2017 şi 2018, pe când juca la Pittsburgh Steelers. Ca victimă a violului suferit din partea lui Antonio Brown, a fost foarte dificil să iau decizia de a vorbi. Am găsit putere în credinţa mea, în familia mea şi a celor care au trecut prin agresiuni sexuale. Să pot vorbi liber a înlăturat ruşinea pe care am resimţit-o anul trecut şi am direcţionat-o către persoana responsabilă de violarea mea, se arată într-un comunicat semnat de Britney Taylor şi difuzat de avocaţii ei.

Antonio Brown, prin avocaţii săi, a dezminţit acuzaţiile de viol şi susţine că relaţiile sexuale cu Britney Taylor au fost consimţite. Taylor l-a cunoscut pe Brown în 2010, pe când juca la Universitatea Central Michigan şi a fost angajată în 2017 de jucător pentru a-i ameliora supleţea. În iunie 2017, Taylor susţine că a fost violată de două ori de Brown, în timpul şedinţelor de antrenament. Preparatoarea fizică a pus capăt relaţiei profesionale după aceste incidente, dar a acceptat să reia colaborarea după ce acesta şi-a cerut scuze. Pe 20 mai 2018, Brown a violat-o din nou, susţine victima, care a încercat să reziste şi care s-a arătat deschisă de a coopera cu NFL în timpul anchetei.

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele