Antrenorul Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, este infectat cu coronavirus. Acesta a fost depistat pozitiv la doar 2 zile după finala campionatului, cu CFR Cluj.
Informaţia a fost dată de Digisport.ro, după ce Universitatea Craiova a anunţat că un membru din staff-ul tehnic este infectat.
"În urma testului COVID-19 efectuat ieri, întreg lotul de jucători este NEGATIV, în timp ce în rândul staffului tehnic a fost depistat un caz pozitiv. Din fericire, colegul nostru este asimptomatic.", au anunţat oltenii, pe pagina oficială de Facebook.