Actrița Monica Davidescu a povestit, într-un dialog cu Ionuț Vulpescu, cum a ajuns să joace rolul Doamnei Maria în spectacolul „Apus de Soare”, deși inițial a considerat că este prea tânără pentru acest personaj.
La momentul distribuirii, actrița avea 33 de ani, în timp ce partenerul său de scenă, regretatul Costel Constantin, avea 63. Diferența de vârstă i s-a părut un obstacol, iar Monica Davidescu a mers direct la directorul teatrului, Dinu Săraru, pentru a-și exprima îndoielile. Despre acest moment a vorbit la podcastul Avangarda realizat de Ionuț Vulpescu.
Ionuț Vulpescu: Ai fost și Doamna Maria în Apus de Soare. Nu s-a jucat foarte mult.
Monica Davidescu: Și aici am o poveste. Aveam 33 de ani. Eu 33, Costel Constantin 63. Dumnezeu să-l odihnească.
„Fă-ți documentarea!”: Lecția Mariei
Monica Davidescu: Am primit acest rol. Nu am înțeles exact. Zic, vai de mine, cred că nu știu ce să fac cu el. M-am dus în birou la domnul director Dinu Săraru: „Domnule director, am o problemă. Nu credeți că sunt prea tânără pentru Maria?” „Mă, tu n-ai făcut documentare la rol. Ia du-te și fă documentare!” Zic, vai de mine, m-a prins, într-adevăr. Eu le vedeam pe colegele mele care aveau undeva la 40, 50 de ani, prietene cu Costel Constantin, și mă gândeam că poate s-ar potrivi mai bine ca cuplu în scenă. „Fă-ți documentarea!” „Să trăiți!”
Îl sun repede pe Radu Găină, regizor și documentarist la Televiziunea Română. Eu lucram cu el niște documentare atunci, fix despre Ștefan cel Mare, despre Cuza, despre Elena... Și zic: „Radu, te rog, ajută-mă să înțeleg ce e cu Maria.” „Stai! Îți dau imediat.” Mi-a adus repede o carte: „Citește-o pe asta. Maria are 30 de ani, mai puțin decât Ștefan.” Zice: „Este ideală distribuția, că sunteți fix la 30 de ani diferență.” Maria, la 14 ani, s-a urcat singură pe calul lui Ștefan cel Mare: „Eu am să devin doamna acestui om.” A plecat cu el. A ajuns la curtea lui Ștefan, a devenit a doua soție, tot Maria, și i-a spus: „Nu, pe Maria de Mangop cum să o îndepărtăm? O ținem în casele ei. Nu-i nimic, îi facem noi mâncare.” Și Maria de Mangop a murit, se pare, otrăvită cu arsenic. I-a dat mâncare. Eu așa am tras concluzia, că e posibil să îi fi trimis; deci o femeie foarte puternică, care știa ce vrea.
E foarte adevărat că am zis, totuși: „Dar băieții mei sunt prea mari.” „Da, dar o să joace ceva mai mici.” Că Ștefănuț trebuia să aibă 17 ani. 14 cu 17 sunt... eram chiar la vârsta aceea, cum ar veni. Știu că Dinu Săraru l-a chemat pe Dan Pița. Da, domnul Dan Pița a făcut asta. Iar acel spectacol începea cu Crezul. Erau, cred că, 40 de oameni în scenă care spuneau Crezul, venind „din Arghezi până în Bălcescu”, cum spunem noi. Venind din spatele scenei de tot și spunând Crezul încet. Deci, începea acel spectacol cu o încărcătură... toți oamenii erau drepți.
Ionuț Vulpescu: Un ritual, o ceremonie.
Risipirea generației actuale vs. concentrarea „Monștrilor Sacri”
Monica Davidescu: Asta pentru că, vrei nu vrei, Ștefan cel Mare este un ctitor al multor biserici. Pe de altă parte, ei au avut șansa televiziunii, a filmelor pe care le-au făcut și a faptului că toată lumea se uita doar la un singur program. Ori, vrei nu vrei, oamenii îi vedeau doar pe ei. În afară de asta, în tinerețea lor, au mers de la un teatru la altul, ei erau repartizați. Cei mai mulți începeau prin provincie, un an sau doi, în care își făceau mâna, jucau foarte mult. Piatra Neamț, era Teatrul Tineretului, exact școală pentru ei, și asta a însemnat mult. Și mai aveau ceva: nu se risipeau.
În momentul în care aveau de făcut teatru, făceau teatru. Și apoi începeau un alt proiect în altă parte, pentru că erau susținuți, erau adorați de public, abia așteptai să-i vezi și atunci ei voiau să facă un produs bun pentru public. Acum, din păcate, generația mea — începând cu generația mea și mai ales cea tânără în acest moment — aleargă dintr-o parte în alta pentru un venit în plus, să facă și film, să facă și teatru, pentru că acum nu mai este o singură televiziune. Sunt zeci, și pe lângă asta sunt toate platformele sociale unde trebuie să trăiești, unde trebuie să exiști, pentru că dacă nu te vede lumea, nu exiști. Și atunci, cred că oamenii se risipesc, nu se mai concentrează așa cum se concentrau.