Prețurile în destinațiile de vacanță preferate din Turcia au crescut semnificativ, chiar s-au dublat, dar există și informații pozitive, destinații de vacanță din Turcia pentru bugete mai mici, dar cu mai multe variante de petrecere a timpului liber.
”În Turcia, prețurile au crescut destul de mult, mai ales în zona Antalya la hotelurile de top. La un hotel de lux, unde o familie putea merge cu 2500 - 3000 de euro în august, acum plătește dublu sau mai mult. Au crescut foarte mult tarifele. Tocmai de aceea ofertele early booking sunt avantajoase. În cazul Turciei sunt oferte și cu 50%. Cine vrea să stea la un resort de top, îi recomand or să rezerve cât mai din timp early booking, dacă vrea în sezon sau să meargă în aprilie - mai sau septembrie - octombrie, când tarifele sunt mult mai mici, iar vremea foarte bună. Chiar nu e foarte cald atunci, dar e cald! În Turcia poți intra în mare până la 1 noiembrie de multe ori. Au crescut prețurile, dar sunt zone unde prețurile sunt mai mici, zona de la Marea Egee, Bodrum, Kusadasi, Marmaris. Și acolo găsești hoteluri de calitate. Acea zonă seamănă mai mult cu Grecia ca stil, ai mai multe restaurante, taverne, obiective istorice, ai ce vizita. Pe de altă parte, în Antalya un resort e ca un mic orășel și turiștii preferă să-și petreacă timpul exclusiv acolo” a spus Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al ANAT - Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, în emisiunea ”Totul despre bani”.
Vezi mai multe informații în video: