Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunțat astăzi că social-democraţii care n-au semnat sau nu vor vota moţiunea de cenzură vor fi sancţionaţi de colegii de partid, informează Agerpres.
Alfred Simonis a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă senatorul Eugen Teodorovici va fi sancţionat de conducerea PSD pentru faptul că n-a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Liderul deputaților PSD a spus că acesta va fi evaluat de colegi la congres.
"Cred că cei care n-au semnat sau nu vor vota moţiunea de cenzură vor fi sancţionaţi de colegii de partid. Domnul Teodorovici se va prezenta în faţa congresului în câteva zile. Probabil, colegii de partid vor încerca să evalueze această lipsă a semnăturii dânsului de pe lista iniţiatorilor moţiunii împotriva Guvernului Orban", a precizat deputatul PSD.
Simonis a spus și că Teodorovici este "un personaj destul de exotic", care contestă legitimitatea unei conduceri căreia i se adresează, pe de altă parte, atunci când vrea să facă un demers. "De exemplu, candidatura dânsului este adresată actualei conduceri a partidului", a adăugat Simonis.