În haosul anilor 90 au fost create două centre de putere: Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Monarhul constituțional sau președintele ales de Parlament, ambii cu rol de reprezentare a statului, ar fi evitat veșnica dihonie între președinte și premier. Fiindcă nu ne ajungeau conflictele externe, ne-am creat artificial unul, în interior.
Războiul Palatelor a uzat în egală măsură protagoniștii și clasa politică, a risipit resursele societății și a diluat responsabilitățile conducătorilor. Campanii electorale ce puteau fi evitate au implicat energie și bani. Care bani au fost recuperați prin mecanisme extrem de nocive pentru stat și economie, vezi cazul Microsoft.
Dar nu ăsta este cel mai mare rău. Problema este că eșecul României se află înscris în codul genetic al republicii. Introducerea cvorumului de 50% plus un vot pentru alegerea președintelui face ca țării să-i lipsească direcția. Ce proiect de țară să propui alegătorilor dacă trebuie să obții voturi atât de la reformiști cât și de la conservatori, atât de la stânga cât și de la dreapta?
Tot efortul partidelor este concentrat pentru câștigarea prezidențialelor, asta demonstrând că de la Cotroceni se conduce țara. Iar dacă vrei la Cotroceni trebuie să nu-i superi pe unii, trebuie să-i atragi pe ceilalți, adică trebuie să rămâi undeva în jurul mediei. De aici, o țară mediocră, care nu poate lua decizii tranșante și mai ales nu pare să învețe nimic din greșelile pe care le face.
Dacă l-am alege pe cel care contează cu adevărat printr-un vot al majorității simple , ar însemna că putem alege și evalua soluții: de dreapta sau de stânga. Am avea cu adevărat proiecte de schimbare, ținte de atins, strategii. Așa, alegem combinații, asocieri de partide, formațiuni balama, sau, de fapt, fiindcă nu putem face comparații între ideologii și între programe, alegem oameni.
Dacă avem noroc, e mai bine, în sensul că nu e rău. Dacă nu, dăm vina pe ghinion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
